Simona Halep a făcut o mare greșeală, potrivit lui Ilie Năstase
Simona Halep a făcut o mare greșeală în procesul cazului său în cadrul căruia este acuzată de dopaj. Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat că, în opinia sa, jucătoarea și-a ales greșit avocații.
El consideră că aceștia au făcut greșeli care au dus la tărăgănarea cazului. Năstase consideră că era nevoie de o reacție mai rapidă.
Ilie Năstase a spus că nu deține mai multe informații, însă situația nu i se pare una normală.
„Câţi ştiţi voi, ştiu şi eu. Nu mi se pare normală această amânare. Şi mie mi s-a întâmplat treaba asta, cu Serena, dar a doua zi eu şi cu Ţiriac ne-am suit în avion şi am fost la Londra.
Cred că de data asta avocaţii au lungit-o puţin. Nu am de unde să ştiu dacă anul viitor va fi pe teren sau nu, de vreme ce nu ştim dacă va fi pedepsită sau nu”, a spus Năstase.
Declarațiile lui Ilie năstase despre Turneul Ţiriac Foundation Trophy
Duminică a avut loc tragerea la sorți pentru Turneul Ţiriac Foundation Trophy. Nu mai puțin de 9 românce vor apărea direct pe tabloul principal de simplu al turneului. Acestea sunt: Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Andreea Mitu, Patricia Maria Ţig, Alexandra Cadanţu-Ignatik, Ilina Amariei, Irina Fetecău, Irina Bara, Anca Todoni.
Alte românce vor evolua în calificări: Cristina Dinu, Maria Sara Popa, Andreea Prisăcariu şi Eva Maria Ionescu.
Ţiriac Foundation Trophy va oferi premii în valoare totală de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis. Turneul se va desfășura între 10 şi 17 septembrie 2023.
Fostul număr 1 mondial Ilie Năstase a precizat cu ocazia tragerii la sorți că se va lupta ca tenisul să recâştige baza care aparţine acum BNR. Din păcate, în caz contrar, potrivit fostului tenismen, sportivele sunt obligate să joace la turneul Ţiriac Foundation Trophy în „parcarea” de lângă sediul Federaţiei Române de Tenis.
Năstase a făcut o scurtă recapitulare a turneului, încă de la începuturi.
„Din 2003 până în 2009 am avut un circuit de 30 de turnee. Am făcut circuitul la fete şi circuitul la băieţi. Şi domnul Ţiriac m-a întrebat: ‘Năstase, tu unde vrei să îţi pui numele?’ Ţi eu am spus ‘păi, la fete, că eu sunt cu fetele şi tu cu băieţii’. Şi uite că turneul continuă şi cred că le ajută pe fete şi eu cred că după mine şi domnul Ţiriac ar trebui să mai vină cineva să continue treaba asta”.
El și-a declarat nemulțumirea pentru locul în care sunt obligate să joace jucătoarele:
„Pentru că tot în parcare o să jucăm, pentru că domnul Isărescu nu o să cedeze. Pentru că terenul ăla e de la mama lui. Eu m-am născut acolo şi lângă terenul central era un nuc şi l-am sunat pe Isărescu şi i-am spus că mă doare un picior când a tăiat nucul ăla. Deci omul nu are treabă.
Din păcate, în România puterea civică nu există. Trebuia să mergem 20.000 de oameni la bancă acolo, pentru că ăla este locul tenisului. Am avut turneu 21 de ani, acolo am jucat meciurile de Cupa Davis, acolo e toată tradiţia”.
Ilie Năstase promite să ia înapoi acele terenuri și să le folosească pentru tenisul românesc:
„La un moment dat se numea Arenele BNR Ţiriac Năstase, dar ne-a luat şi numele ăla. Dar sufletul nu poate să ni-l ia şi până mor o să luăm terenurile înapoi, vă garantez eu. Eu singur o să mă bat.
Banca nu e a lui, e a românilor, terenurile nu sunt ale lui, sunt ale românilor. Şi nu-i înţeleg pe români de ce nu se revoltă. De ce? Eu ştiu ce am făcut pentru ţara asta, dar el ce a făcut? Pun şi eu o întrebare”, a declarat Ilie Năstase.