Simona Halep a luat mare decizie. A făcut anunțul chiar acum. E oficial

Simona Halep revine pe teren mai devreme decât anunțase inițial. Deși sportiva română era așteptată să pună capăt lungii perioade de accidentare prin apariția la turneul WTA de la Cincinnati, ea a anunțat acum altceva.

Simona Halep revine pe teren mai devreme decât anunțase inițial. Deși nu se așteaptă la o prestație la cel mai înalt nivel, sportiva română a grăbit revenirea.

Ea va participa în Canada, la turneul de la Montreal, în perioada 7-15 august, declarând că abia așteaptă să se întoarcă.

Simona Halep revine pe teren. Va juca la Montreal

Simona Halep a decis să-și grăbească revenirea în circuitul WTA cu o săptămână: va participa la Montreal!

Deși antrenorul său australian, Darren Cahill a anunțat că va reveni o dată cu desfășurarea turneului WTA de la Cincinnati, Simona Halep a revenit asupra deciziei și a ales să își grăbească momentul revenirii în circuit.

Număr 10 WTA după imposibilitatea de a participa la Wimbledon și Praga – turnee unde fusese câștigătoare en-titre, deci a pierdut toate punctele câștigate în 2019, respectiv 2020 – Simona Halep va juca în turneul WTA de la Montreal, fixat pentru săptămâna 7-15 august, dar nu se așteaptă la rezultate mari, potrivit sport.ro.

Reprezentanții competiției din Canada au scris că Simona Halep este bucuroasă că va putea juca în fața fanilor la Montreal.

”Abia aștept să mă întorc!” a scris Simona Halep pe Twitter despre revenirea sa la turneele din Canada.

Va juca în compania celor mai bune

9 jucătoare din top 10 WTA for participa la turneul de la Montreal, inclusiv Ashleigh Barty, liderul WTA.

Trebuie amintit că Halep a suferit în luna mai, la Roma, o accidentare la picior, care a obligat-o să stea departe de terenul de joc.

Deși a declarat că își dorește foarte mult să participe atât la Olimpiada de la Tokyo, cât și la Marele Șlem de la Wimbledon, sportiva română a fost nevoită să își schimbe planurile, din cauza accidentării.

În momentul accidentării de la Roma, Halep se afla pe locul 3 în clasamentul WTA al jucătoarelor profesioniste de tenis.

Și-a serbat logodna

Între timp, Simona Halep și-a serbat logodna alături de viitorul său soț, Toni Iuruc, într-un eveniment monden despre care presa a crezut inițial că este vorba despre cununia celor doi.

Stere Halep, tatăl sportivei, a făcut însă precizări ulterioare prin care a lămurit situația.

”Nu a fost nicio cununie. Ce s-a scris a fost neadevărat. Simona face totul pe față și nu ar fi ascuns acest moment din viața ei. Ar fi anunțat, așa cum a anunțat și logodna.

A fost o petrecere între familii, au venit părinţii lui Toni și viitori nași. Așa se face la noi, la machedoni, înainte de cununia civilă.”, a explicat tatăl Simonei Halep.

Sursă foto: Dreamstime.