Doar câteva zile îi mai despart pe Simona Halep și Toni Iuruc de cel mai important eveniment din viața lor. Săptămâna aceasta sportiva și omul de afaceri aromân vor avea cununia civilă. Deși tradiția spune altceva, se pare că Simona a decis să ia și numele soțului său, astfel se va numi Simona Halep Iuruc.
Simona Halep va încălca o tradiție nescrisă
Sportiva va încălca astfel o tradiție nescrisă, dar cunoscută printre machedoni, aceea ca soția să poarte doar numele soțului. În cazul Simonei Halep este de înțeles acest lucru, pentru că numele sportivei este un adevărat brand în toată lumea.
Ilie Năstase a dat-o de gol cu privire la data cununiei
Cel care a dat-o de gol și a dat câteva detalii despre nuntă a fost chiar Ilie Năstase.
“Am primit un telefon de la Simona Halep, era la New York. Simona a spus că își va face cununia pe data de 15 septembrie, la un local din Constanța. Și am decis ca tot atunci și acolo să facem și ziua Ioanei”, a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii moderate de Teo Trandafir.
Simona Halep nu a negat cele spuse de Ilie Năstase
“Domnul Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători, săptămâna viitoare. E un eveniment frumos, am emoții. E un pas extrem de important. Sunt foarte bucuroasă că se întâmplă. Sunt emoții diferite față de câștigarea unui Grand Slam. Este partea personală, tenisul rămâne tenis.“, a declarat sportiva.