Simona Halep a lansat un mesaj dur la adresa persoanelor care au dezamăgit-o după ce a fost suspendată pentru dopaj. Îndrăgita sportivă din România a subliniat că a învățat din toate aceste experiențe dificile și este mai puternică din punct de vedere emoțional.
Așadar, Simona Halep a explicat că anul acesta a fost brutal pentru ea. Totuși, ceea ce nu te doboară te face mai puternic, a subliniat sportiva. Aceasta se consideră mai puternică din punct de vedere emoțional.
Totodată, aceasta spune că este mult mai stăpână pe ceea ce ține de tot ce se întâmplă în jurul ei. Ea a vorbit şi despre oamenii care au dezamăgit-o şi au trădat-o în această perioadă.
Simona Halep spune că este mai puternică din punct de vedere emoțional
„Privesc viața altfel, a fost brutală viața anul acesta, dar ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Consider că sunt mai puternică emoțională, mult mai stăpână pe ceea ce ține de tot ce e în jurul meu.
Mi-am dat seama ce fel sunt unii oameni, ce fel e lumea și cred că mai am de învățat din această experiență neplăcută. Dar cred că am învățat destul și sunt liniștită că pot face mai multe schimbări”, a declarat Simona Halep la Eurosport.
Aceasta a postat și un mesaj puternic pe pagina sa de socializare, în legătură cu loviturile primite în ultima vreme: „Mai întâi te rănește, apoi te schimbă”.
Sportiva a precizat că familia și prietenii apropiați au fost alături de ea în ultimul an, în timp ce s-a confruntat cu un adevărat coșmar.
„Un an extrem de greu, cu multe stări de anxietate, multe nopți nedormite. Un mare refuz la ceea ce mi se întâmplă, pentru că mi s-a părut foarte nedrept. Persoanele care mi-au fost alături au fost cele din familie și prietenii apropiați.
Vreau să le mulțumesc pentru că a fost și este în continuare o perioadă foarte dificilă emoțional și mental. Nu știi niciodată într-o situație atât de nouă cum să gestionezi lucrurile”, a declarat Simona Halep.
Sportiva a fost plăcut impresionată de susținerea morală pe care a primit-o din partea adversarelor ei
Amintim că jucătoarea de tenis a fost plăcut impresionată de susținerea morală pe care a primit-o din partea adversarelor ei. De-a lungul timpului, ea a primit atât mesaje publice, cât și pe telefonul personal din partea adversarelor ei.
„Am văzut și că adversarele mele m-au susținut, unele public, altele mi-au dat mesaj personal. Vreau să le mulțumesc, asta înseamnă enorm pentru un sportiv, că lumea te vede așa cum ești tu chiar dacă treci printr-o perioadă de foc!
Acesta este cel mai mare câștig dintr-o carieră, să vezi că adversarele te susțin în momentele grele”, a mai spus aceasta pentru sursa menționată.
Aceasta a vorbit și despre Iga Swiatek și Karolína Muchová, pe care o admiră foarte mult pentru stilul în care joacă tenis. De când a fost suspendată provizoriu din tenis pentru dopaj, nume mari din lumea sportului i-au luat apărarea Simonei Halep.