Revenită oficial în circuitul WTA, Simona Halep face mai mult tușa din cauza unei accidentări. Nerefăcută fiind, Halep a declinat oferta de a juca la unul dintre turneele importante, care i-a acordat un wild card.
Simona Halep, despre wild card-ul primit la turneul de top. „Am vorbit cu directorul de turneu”
Simona Halep a anunțat că a fost invitată cu un wild-card la turneul WTA Toronto, dar nu a putut participa din cauza unei accidentări.
Simona Halep a primit o invitație specială pentru a participa la ediția din acest an a turneului WTA Toronto, care oferă 1.000 de puncte. Din păcate, din cauza unei accidentări, fosta lideră mondială a fost nevoită să refuze oferta organizatorilor. Constănțeanca a decis să nu încerce să revină pe teren înainte de a fi complet refăcută fizic.
Halep are amintiri plăcute de la Toronto; în 2022, a câștigat titlul în fața lui Beatriz Haddad Maia, obținând astfel al 24-lea trofeu din cariera sa. Acest succes este și cel mai recent al Simonei în circuitul WTA.
După revenirea sa pe teren în martie, după scandalul legat de dopaj, Halep a avut doar două apariții. Din cauza problemelor de sănătate, sportiva din Constanța a fost nevoită să refuze mai multe wild-card-uri, inclusiv cel de la WTA Toronto.
”Chiar am vorbit cu directorul de turneu, am avut o conversație foarte pozitivă. Și el și-ar fi dorit ca eu să fiu acolo, dar nu eram aptă să joc. De aceea nu m-am dus. Bineînțeles că mi-a părut rău, e un turneu unde am jucat foarte, foarte bine. Și la Montreal am câștigat două titluri, dar și Toronto a fost frumos să joc de fiecare dată pentru că au fost foarte mulți români.
O susținere nemaipomenită, întotdeauna e plăcut să joci unde te simți ca acasă. Nu am aplicat pentru că nu am vrut să merg nepregătită (n.r. la Wimbledon). Nu am vrut să folosesc un wild card fără să fiu aptă 100%. Nu am cerut, așa am considerat eu că e mai bine, mai fair. Atunci când voi fi pregătită, voi cere și sper să și primesc”, a declarat Simona Halep, la Digi Sport.
Pegula a câștigat la Toronto
Jessica Pegula (locul 6 WTA) este noua campioană de la WTA 1000 Toronto. Jucătoarea americană a câștigat în finală în fața compatrioatei Amanda Anisimova (locul 49 WTA) cu 6-3, 2-6, 6-1.
Simona Halep a demonstrat întotdeauna un joc constant la Rogers Cup, fie că turneul a avut loc la Montreal sau Toronto. Pe 16 august 2015, „Simo” a pierdut finala de la WTA Toronto în fața lui Belinda Bencic cu 6-7, 7-6, 0-3 ret. Un an mai târziu, fosta câștigătoare de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a obținut victoria la WTA Montreal, învingând-o în finală pe Madison Keys cu 7-6(2), 6-3. De asemenea, în 2018, Simona Halep a câștigat trofeul de la WTA Montreal, după o victorie în fața lui Sloane Stephens cu 3-6, 6-4, 6-1.
În 2022, Simona Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia în finala WTA Toronto cu 6-3, 2-6, 6-3.