Simona Halep a anunțat că vrea să ajungă la Jocurile Olimpice
Zâmbitoare și binedispusă, cu o stare de spirit total schimbată față de cea din ultima vreme, Simona Halep a revenit acasă, din Dubai.
„Şi eu îmi doresc foarte mult fiu la Jocurile Olimpice, dar cred că şansele sunt minime pentru că nu am clasament. Dar, dacă până atunci voi reuşi să câştig câteva meciuri o să am o şansă în plus. Mi-aş dori tare mult. Nu am plănuit nimic, nu m-am gândit până acum. Totul este o opţiune, o să fac totul pentru a participa la Jocurile Olimpice, asta e sigur”, a spus Halep.
Constănțeanca a mai spus că ar dori să participe la turneul de la Miami. Acesta este programat între 19 și 31 martie. Va lua, însă, o decizie în următoarele zile.
„Aşa îmi doresc, să merg să joc la Miami, dar acum doar ce am ajuns şi am nevoie de 2-3 zile ca să mă pregătesc mental pentru asta. Voi decide zilele următoare dacă merg. Pregătirea mea până acum a fost una bună, dar ţinând cont că nu am jucat meciuri oficiale un an şi şapte luni aproape o să fie destul de dificil să reîncep. Dar am tot timpul din lume şi o să o iau pas cu pas”, a precizat ea.
Halep urmează să își aleagă în perioada următoare și antrenorul.
„În acest moment nu am o echipă, dar am câteva zile la dispoziție să formeze o echipă așa cum îmi doresc eu. Dar nu va fi ușor. Bineînțeles că am avut colaborări foarte bune și cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren (antrenorul australian Darren Cahill) a fost specială și am obținut cele mai bune rezultate. Nimic nu este exclus, o să mă gândesc bine și o să aleg”.
Covaliu o vrea în echipa olimpică
Reducerea suspendării Simonei Halep este și pe placul președintelui COSR (Comitetul Olimpic și Sportiv Român) Mihai Covaliu. Acesta a declarat miercuri că ar fi un vis împlinit ca Halep să participe la JO de la Paris și să câștige o medalie.
„Sper să o vedem cât mai repede pe suprafaţa ei favorită, pe zgură, să îşi intre cât mai repede în mână, cum se spune, să ajungă la acea stare de competiţie şi să se bucure de tenis. Şi ar fi ca un vis împlinit să ajungă la Jocurile Olimpice, să reprezinte România, aşa cum a declarat de mai multe ori, şi să reuşească să câştige şi o medalie. Cred că ar fi tot ceea ce ar avea Simona de demonstrat pentru toată lumea, vizavi de tot ceea ce i s-a întâmplat acum. Şi cred că va avea un partener pe măsură, şi mă refer la Novak Djokovic, care şi-a manifestat şi el dorinţa de a merge la Jocurile Olimpice şi de a câştiga o medalie. Ştim cu toţii că asociaţia pe care Novak Djokovic a înfiinţat-o, acel Professional Tennis Player Association (Asociaţia Jucătorilor Profesionişti de Tenis), a susţinut-o tot timpul şi a apărat-o tot timpul, şi cred că ar fi extraordinar dacă Simona şi Novak Djokovic ar participa la Jocurile Olimpice şi ar câştiga o medalie”, a spus Covaliu.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a admis apelul depus de jucătoarea de tenis Simona Halep. TAS i-a redus, marți, la nouă luni suspendarea de patru ani dictată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).
Simona Halep fusese suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA). Agenția a precizat atunci că fostul lider mondial a fost suspendat pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). Simona Halep a dat în judecată compania canadiană care a produs suplimentele nutriționale. Din cauza cărora consideră că a fost testată pozitiv. Și a fost suspendată patru ani pentru dopaj. Halep cere despăgubiri mai mari de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition. Aceasta este compania care produce Schinoussa Superfoods.