Luată din scurt de vestea primirii wild-cardului pentru a participa la Miami Open, Simona Halep se antrenează cu motoarele turate. Constănțeanca și-a găsit „sparring” o tenismenă care a cochetat cu top 50 WTA.
Simona Halep se antrenează cu Alexandra Cadanțu
Nu mai e timp de sărbătorit pentru Simona Halep. Tenismena noastră a primit un wild-card din partea organizatorilor Miami Open. Acesta începe peste două săptămâni și a trecut la treabă. Sportiva, care încă nu are un antrenor, și-a găsit partener de antrenament pe Alexandra Cadanțu, tenismenă care a cochetat cu primele 50 de locuri WTA, dar acum se află mai jos de 300. Cele două prietene par foarte bucuroase de reîntâlnirea pe terenul de tenis după cum se poate vedea din fotografia postată pe una dintre rețelele de socializare.
Halep a acceptat invitația organizatorilor de la Miami Open. Ea va reveni pe terenul de tenis la acest prestigios turneu din Florida. Campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 nu a mai participat la un meci oficial începând cu finalul lunii august 2022. Sportiva din Constanța va intra în tabloul principal al Miami Open, beneficiind de un wild-card acordat de către organizatori. După ce a sărbătorit victoria la TAS, Simona Halep s-a întors la antrenamente. Ea dorește să fie în formă fizică excelentă pentru revenirea în circuit.
Cu puțin mai mult de o săptămână înainte de Miami Open, Halep s-a antrenat alături de Alexandra Cadanțu-Ignatik (locul 311 WTA). Cele două jucătoare de tenis din România au făcut o fotografie împreună. Și au distribuit momentul pe rețelele de socializare.
„Fericită să te văd din nou pe teren”, a fost mesajul jucătoarei aflate pe locul 311 WTA. Antrenamentul s-a desfășurat la Complexul Sportiv al lui Ion Țiriac.
Nu are antrenor
Simona Halep nu are antrenor după despărțirea de Patrick Mouratoglou. Antrenorul francez a recunoscut încă din octombrie 2022 că greșeala sa și a academiei pe care o deține a adus-o pe Simona Halep în situația de a se lupta pentru demonstrarea nevinovăției.
Academia Mouratoglou a fost cea care i-a recomandat Simonei Halep suplimentul cu colagen. Care ulterior s-a dovedit a fi contaminat.
“Nu am antrenor. Au fost discuţii, Darren (n.r. – fostul antrenor al Simonei, Darren Cahill) mă ajută foarte mult.
Este un om special, m-a făcut să fiu mai sociabilă. Acum încearcă să mă ajute să îmi aleg oamenii potriviţi. Am de ales o echipă, nu o voi face azi sau mâine. Momentan am un sparring din Portugalia şi un fizioterapeut”, a declarat Halep, la Antena 3.
Turneul Miami Open 2024 se anunță a deveni prima întrecere din istorie care va aduna la start nu mai puțin de 16 campioane de Grand Slam. Printre ele se numără și Simona Halep. În plus, Emma Răducanu, Venus Williams și Caroline Wozniacki au primit invitații din partea organizatorilor pentru a participa la acest eveniment de prestigiu.