Simona Halep colaborează cu Top Court
Simona Halep nu poate sta departe de terenul de tenis. Suspendată patru ani pentru dopaj, tenismena noastră nu are drept de joc în nicio competiție oficială de tenis. Chiar și așa, Halep a „fentat” suspendarea și s-a întors pe teren. Ea predă lecții de tenis prin intermediul programului Top Court. Firma americană continuă să ofere antrenamente online, cu Simona Halep în rolul de profesoară de tenis.
Parteneriatul Top Court – Simona Halep continuă în ciuda problemelor pe care le are sportiva din Constanța, scrie ProSport.
Top Court oferă antrenamente online, exerciții, povești și multe altele, „la prețuri accesibile tuturor”. Simona Halep s-a implicat în acest proiect în 2021. Ea s-a alăturat unei galerii selecte de tenismene printre care Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Bianca Andreescu, Martina Navratilova, Venus Williams, Jessica Pegula, Victoria Azarenka, Elina Svitolina, Eugenie Bouchard, Nick Kyrgios, Grigor Dimitrov şi Taylor Fritz.
„Ești pregătit? Cursurile se lansează luni, 30 noiembrie! Sunt atât de încântată să fiu noua ta antrenoare și să împărtășesc cu tine mai multe lucruri despre loviturile și strategiile mele! Abia aștept să mi te alături!”, a transmis Simona Halep pe Twitter, când a semnat parteneriatul cu TopCourt.
Imaginile video au fost publicate de TopCourt pe YouTube, fiind disponibile și pe platforma online a companiei americane.
„Creează mai mult spin când lovești mingile înalte, sub îndrumarea Simonei Halep”.
Pe lângă mesajele pozitive, Halep a avut parte și de răutăți. Unul dintre internauţi a ironizat-o și a scris:
„Învață-mă și pe mine să îmi cresc hematiile!”.
Raluca Olaru i-a luat apărarea
Raluca Olaru îi ia apărarea Simonei Halep! Sportiva a făcut tandem cu Simona Halep la mai multe turnee de tenis din circuitul WTA, în proba de dublu.
Ea a dezaprobat postările Serenei Williams și ale soțului ei, Alexis Ohanian, la adresa suspendării Simonei Halep.
„Mie, evident, nu mi se pare normal și chiar nu vreau să comentez acest subiect pentru că nu aș vrea să spun lucruri urâte”, le-a zis Raluca Olaru jurnaliștilor români, în cadrul unui eveniment caritabil.
Vă amintim că Serena Williams i-a spus soțului ei: „Clar nu ești demodat.”, după ce Alexis Ohanian a repostat o fotografie cu el purtând un tricou inscripționat cu acronimul D.A.R.E – Drug Abuse Resistance Education (n.r. – Programul de Combatere a Abuzului de Droguri), pe care l-a purtat și atunci când Maria Sharapova (Rusia) a fost suspendată pentru că se dopase.