Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din România, a explicat motivele pentru care a pierdut în fața olandezei Kiki Bertens în finala WTA Madrid Open 2019. Românca a fost învinsă, scor 4-6, 4-6 și a ratat șansa de a deveni din nou cea mai bună jucătoare din lume, pentru a treia oară în cariera sa.
Când s-a terminat meciul cu Kiki Bertens, Simona Halep a explicat motivele înfrângerii din ultimul act de la WTA Madrid Open 2019. Jucătoarea de tenis a comentat la conferința de presă finala turneului madrilen, fiind nervoasă din cale afară.
“Ea a jucat mult mai bine ca mine în seara asta. A meritat victoria. Despre jocul meu pot spune că am jucat slab şi sunt supărată pe acest lucru, dar nu vreau să fac o dramă din asta. Mă gândesc la următorul meci împotriva ei şi vreau să schimb anumite lucruri. Am jucat prosteşte azi şi a ajutat-o. Se întâmplă uneori. Voi analiza şi voi încerca să fiu indulgentă cu mine. Kiki a meritat victoria,a jucat bine întreaga săptămână. Nu vreau să vorbesc despre ce a mers rău. Am jucat slab şi voi vedea ce am de făcut pentru următorul turneu“, a declarat Simona Halep la finalul meciului.