Simona Halep a spus clar: Unul dintre cei mai dificili ani din viaţa noastră

simona halep

Simona Halep a transmit într-un nou mesaj postat pe Facebook, în data de 4 decembrie, că anul 2020 a fost unul „dintre cei mai dificili ani din viaţa noastră”. Jucătoarea care deține numărul doi mondial a explicat cine sunt adevăraţii supereroi în actualul context pandemic.

Simona Halep a cucerit anul acesta trei titluri în circuitul WTA, la Dubai, Praga şi Roma, a fost nominalizată la titlul de cea mai bună jucătoare a anului. Trebuie menționat că după încheierea sezonului s-a infectat cu noul coronavirus.

Unul dintre cei mai dificili ani din viața noastră

„2020… Ce să spune despre el? A fost unul dintre cei mai dificili ani din viaţa noastră. Când tenisul a fost suspendat, am făcut un pas înapoi şi am realizat cât de binecuvântată am fost că am putut să fac ca mijloc de existenţă sportul pe care îl iubesc.

Am fost mândră să revin şi să câştig două titluri, să am o serie de 17 meciuri câştigate la rând şi să închei în top 4 pentru al şaptelea an consecutiv. Vreau să mulţumesc echipei mele pentru munca grea depusă şi sacrificiile făcute în acest an. Nu am fost uşor, dar toţi am avut ceva de învăţat. Adevăraţii supereroi ai acestui an sunt lucrătorii din sănătate care luptă pentru noi în fiecare zi. Aştept cu nerăbdare să vă văd pe toţi în sezonul 2021”, a scris Simona Halep pe Facebook.

Simona Halep a fost nominalizată la titlul de Jucătoarea anului 2020

În cadrul premiilor oferite de circuitul profesionist feminin, Simona Halep, numărul doi mondial, a fost nominalizată, alături de belarusele Victoria Azarenka şi Arina Sabalenka, americanca Sofia Kenin, japoneza Naomi Osaka şi poloneza Iga Swiatek, la titlul de jucătoarea anului 2020.

Fost lider mondial, Halep a cucerit trei titluri în 2020, începând cu cel de la Dubai (februarie), al 20-lea din carieră. După pauza impusă de pandemia de coronavirus, Simona Halep a mai câştigat alte două turnee, la Praga şi Roma, conform agerpres.ro

Trebuie menționat că pentru acordarea acestor premii vor vota reprezentanţii presei de specialitate, iar rezultatele vor fi anunţate săptămâna viitoare.