Simona Halep, în atenția jurnaliștilor americani. Ce scrie presa de peste ocean despre tenismena din România?
Operația suferită de Simona Halep la nivelul nasului nu a atras doar atenția presei din România. Site-ul american TMZ, cel care a anunțat primul decesul lui Michael Jackson, a publicat un articol amplu cu privire la sportiva româncă.
În cadrul articolului, jurnaliștii americani au vorbit și despre operația recentă prin care a trecut tenismena. Așa cum a menționat și Simona Halep, operația la nas a avut loc din cauza problemelor respiratorii pe care le avea. Totuși, câștigătoarea de la Wimbledon și Roland Garros a profitat de ocazie și pentru a-și face mici retușuri estetice la nivelul nasului.
”Dubla campioană de Grand Slam, Simona Halep, va arăta puțin diferit data viitoare când va merge pe terenul de tenis… Ea tocmai a dezvăluit că și-a făcut o operație la nas – atât în scopuri ‘funcționale’, cât și ‘estetice’.
Tânăra de 30 de ani a spus într-o postare pe rețelele de socializare că a avut dificultăți de respirație de ani de zile, dar a observat că a fost mai rău după înfrângerea ei în fața Daria Snigur, la US Open, luna trecută. De asemenea, ea a afirmat că nu îi plăcea deloc nasul ei, așa că a decis să rezolve ambele probleme, cu o intervenție chirurgicală în această săptămână, se arată în articolul publicat de către site-ul de peste ocean.
Simona Halep nu era mulțumită de nasul ei
Sportiva le-a precizat fanilor din mediul online că nu i-a plăcut niciodată forma nasului ei. De asemenea, ea a mai spus că nu a putut face această operație mai devreme deoarece nu a avut liber o perioadă de trei luni pentru a se recupera.
”Nu am putut să o fac mai devreme, pentru că nu am avut liberă o perioadă de trei luni pentru recuperare, pentru că tenisul a fost prioritatea în viața mea. Însă acum am simțit că e timpul potrivit să fac ceva pentru mine.
De aceea am ales și operația estetică. Și pe aceea am vrut să o fac de multă vreme, pentru că nu îmi plăcea deloc nasul meu. Am făcut-o și am rezolvat atât partea funcțională, cât și pe cea estetică. Sunt sigură că mulți mă înțelegeți”, a fost mesajul pe care Simona Halep l-a postat pe Instagram.