Simona Halep a primit verdictul. O mare campioană știe ce va urma: Cu siguranță!

Simona-Halep

SURSA FOTO: Dreamstime

Simona Halep va avea o misiune foarte dificilă să revină în circuitul de tenis având în vedere vârsta pe care o are. Asta este declarația dată de cehoaica Lucie Safarova, care a mai spus că, totuși, românca este o sportivă ambițioasă.

Verdictul dat de o mare tenismenă despre Simona Halep: Va fi greu

O tenismenă importantă la nivel mondial, fostă număr 5 WTA, Lucie Safarova a vorbit pentru ProSport despre Simona Halep, care, acum, traversează o perioadă de refacere, fiind accidentată.

Românca a revenit în circuit în martie, după o perioadă de suspendare, dar a fost nevoită să ia din nou o pauză din cauza durerilor la genunchi.

Safarova a câștigat Australian Open și Roland Garros la dublu în 2015 și a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2016 alături de Strycova. În prezent, Lucie este expert Eurosport și apare în emisiunea „Bonjour, Paris!”, difuzată zilnic la ora 09:00 pe Eurosport 2.

Halep, în vârstă de 32 de ani, a jucat doar două meciuri de la ridicarea suspendării, iar accidentarea la genunchi a forțat-o să oprească și antrenamentele. Prin urmare, revenirea sa în circuitul WTA rămâne incertă.

„Cu siguranță este greu să revină după o asemenea perioadă de inactivitate. Recuperarea fizică după vârsta de 30 de ani este mai lentă, iar accidentările au loc mai des. Pe de altă parte, vedem tot mai multe jucătoare evoluând foarte bine după 30 de ani.

Dacă Simona e sănătoasă și motivată să muncească, să se antreneze, ea este o luptătoare și sunt sigură că poate reveni” a spus Lucie Safarova pentru ProSport.

Simona Halep a participat la două turnee după revenirea în circuit. La Miami, a fost înfrântă în primul tur de Paula Badosa, cu scorul 1-6, 6-4, 6-3. La Trophee Clarins, a fost nevoită să abandoneze în primul tur în meciul cu McCartney Kessler din cauza unor probleme medicale.

SURSA FOTO: Instagram, Simona Halep

Greșeala pe care a făcut-o la început de 2024

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus perioada de suspendare pentru dopaj, permițându-i astfel să revină în competiții. Halep a profitat imediat de oportunitate, acceptând un wildcard pentru Miami Open. În prima ei apariție oficială după o absență de un an și jumătate, a fost învinsă în primul tur de Paula Badosa.

Halep a admis că a fost o eroare să participe la turneul de la Miami, deoarece nu era pregătită fizic pentru a face față unui meci de nivel înalt după o pauză de câteva luni.

Ea s-a simțit epuizată și mereu în tensiune, și a recunoscut că, în acea lună, nu a făcut nici măcar o oră de mișcare. Halep a spus că a încercat să se relaxeze și să se recupereze, dar a admis că revenirea imediată pe teren nu a fost benefică din punct de vedere fizic.

„Sincer, a fost o greșeală, pentru corpul meu, să joc la Miami. Pentru că în luna februarie, când am avut audierile, nu m-am antrenat. Eram epuizată, mereu în tensiune. Am spus că încerc să liniștesc și să mă recuperez. N-am făcut mișcare nici măcar pentru o oră în luna februarie.

Apoi, să merg direct să joc, n-a fost grozav din punct de vedere fizic”, a declarat Simona Halep, conform tennisuptodate.com.

Halep a dezvăluit că problemele sale medicale sunt mai serioase decât se anticipase. Ea spune că revenirea sa pe teren va fi întârziată. De asemenea, ea nu are încă un termen clar pentru reluarea jocului. Totuși, își păstrează speranța că se va întoarce în curând.

Simona Halep a revenit pe teren în martie, la Miami, dar a fost eliminată în prima rundă de Paula Badosa. Ulterior, a fost nevoită să se retragă din primul tur al turneului Trophee Clarins din cauza unor probleme medicale.