Simona Halep a fost audiată de tribunalul Sport Resolutions la finalul lunii iunie, după trei amânări cerute de Agenția Internațională de Integritate în Tenis. Totuși, aceasta nu a primit răspunsul de la judecători nici până în momentul de față.
Chiar și așa, îndrăgita jucătoare din România este convinsă că verdictul instanței nu va însemna finalul carierei sale de tenis.
Simona Halep a vorbit despre revenire
Îndrăgita jucătoare a explicat de mai multe ori că nu s-a dopat. Totodată, aceasta a susținut că este vorba de o contaminare accidentală cu Roxadustat.
„Sigur că da, o să revin pe teren, pentru că îmi place foarte mult să joc tenis, în continuare. Am și o motivație interioară pentru care cred eu că trebuie să lupt și să fiu pe teren, pentru că acolo îmi e locul. Cred că va trebui să mă opresc atunci când eu vreau, și nu în alte situații. Retragerea din tenis o să fie un moment greu și vreau să fie așa cum simt eu”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport.
De asemenea, aceasta a subliniat că are o șansă să revină pe teren. Sportiva a venit cu mai multe asigurări pentru fani și a spus că nu se teme de nimic.
„Faptul că am o șansă – eu chiar cred că o să am o șansă să mă reîntorc pe teren – îmi dă o stare de bine și nu mi-e teamă de absolut nimic. O să intru pe teren și o să văd ce pot să fac și cât de bună mai pot să fiu”, a mai spus Simona Halep.
Amintim că jucătoarea din România se afla pe locul 9 WTA când a fost suspendată provizoriu. În momentul de față, aceasta a început săptămâna pe locul 1138.
„Mi s-a părut foarte nedrept”
Aceasta a explicat că s-a confruntat în ultima vreme cu o perioadă dificilă, în care a avut „multe stări de anxietate”. Un mare ajutor al sportivei au fost fanii, iar aceasta le-a mulțumit pentru bunătatea și încrederea lor.
„Un an extrem de greu, cu multe stări de anxietate, cu multe nopți nedormite. Mi s-a părut foarte nedrept, la început nu am știut cum să gestionez situația. Acum am acceptat că poate fi ghinionul carierei mele. Important e să fiu puternică, să privesc pozitiv în față, să mă gândesc că sunt sănătoasă și că va veni verdictul pentru mine.
Nu m-am gândit niciodată că mi se poate întâmpla așa ceva. Doar eu știu cât de atentă am fost la orice medicament, la orice supliment. Mereu au fost controlate, verificate. Nu am crezut că pot să trec prin așa ceva.
Persoanele care mi-au fost alături au fost cei din familie și prietenii foarte apropiați. A fost și este o perioadă foarte grea, vreau să le mulțumesc.
Mai ales fanilor vreau să le mulțumesc. M-au copleșit cu bunătatea lor, cu încrederea lor în mine. Au crezut în nevinovăția mea. Asta e enorm, sunt foarte emoționată când vorbesc despre acest lucru. A fost o susținere necondiționată. Este greu să ai așa ceva în viață”, a mai spus Simona Halep.