Simona Halep, aproape de marele vis numit Roland Garros
Stere Halep a anunțat că Simona Halep ar putea reveni în competiție abia la Roland Garros. Fostul lider mondial nu va lua parte la turneul de la Roma, programat între 6 și 19 mai, conform declarațiilor tatălui său. În mijlocul sezonului de zgură, Simona Halep nu a reușit încă să pășească pe terenul pe care a avut cele mai mari succese în cariera sa.
Motivația principală este legată de starea fizică a fostei campioane de la Roland Garros și Wimbledon, care încă nu a reușit să-și recapete ritmul optim pentru a reveni pe deplin în competiție. De la acceptarea wild-card-ului la Miami, au existat numeroase speculații cu privire la calendarul de turnee al Simonei Halep în această primăvară. Ea a primit invitații și pentru turneul de la Oeiras, din categoria WTA 125k, și pentru Madrid, însă a fost nevoită să le refuze pe ambele din motive medicale.
Datorită faptului că turneul de la Roma, unde a triumfat în 2020 și a mai jucat în alte două finale, nu i-a acordat un wild-card, revenirea pe teren a sportivei românce este amânată cel mai probabil până la Roland Garros, conform informațiilor confirmate și de tatăl ei din Constanța.
„Simona e foarte bine, Doamne ajută! Sperăm s-o vedem la Roland Garros, dacă primește wild-card”, a comentat Stere Halep în conversația avută cu reporterii.
Turneul de la Roland Garros are loc în acest an în perioada 25 mai – 9 iunie, iar calificările încep mai devreme, pe 20 mai. În cazul în care francezii nu îi acordă un wild-card, Simona Halep ar trebui să treacă de trei tururi de calificări pentru a accede în tabloul principal.
Încă nu se știe dacă va fi invitată
Până în prezent, nu au apărut indicii concrete că fosta câștigătoare de la Paris va primi o invitație pentru tabloul principal al turneului, o situație despre care Halep a vorbit cu prudență recent. În eventualitatea în care acest lucru nu se întâmplă, românca ar putea fi nevoită să dispute calificările la acest turneu, unde a jucat deja în trei finale.
Site-ul Tennisuptodate.com a analizat recent situația Simonei Halep și a altor două campioane de Grand Slam, Caroline Wozniacki și Emma Răducanu.
„Simona are șanse mai mari să primească o invitație, fiind campioană în 2018. Dar marea întrebare din jurul ei e legată de suspendarea pentru dopaj. Când Sharapova a revenit în sport, organizatorii de la Roland Garros au refuzat să-i dea un wild card, cazul fiind faimos. În ciuda faptului că a protestat și a spus că nu s-a dopat, Halep, teoretic, a fost suspendată pentru consumul de Roxadustat. Deci ar putea fi refuzată de Federația Franceză de Tenis. Greutatea va fi pe umerii lui Amelie Mauresmo, ea va fi cea care decide în săptămânile viitoare” a scris sursa citată.