Dumitru Dragomir, cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep

Dumitru Dragomir a vorbit recent despre decizia luată de Simona Halep. Jucătoarea de tenis și-a vândut vila din comuna Snagov, județul Ilfov, și s-a mutat în Dubai, Emiratele Arabe Unite. Nu crede că decizia ei are vreo legătură cu patriotismul. Crede c-a plecat în străinătate pentru a scăpa de răutățile românilor și pentru a se mai liniști. I-a felicitat decizia.

Din punctul lui de vedere, ea ar putea câștiga acolo cel puțin 1 milion de euro pe an, chiar dacă este suspendată. Cum? Simplu: antrenând copiii miliardarilor din Dubai. E ferm convins că un miliardar ar da și 100.000 de euro pe an ca să joace tenis cu ea, fiind fost lider mondial la tenis.

Dumitru Dragomir a reamintit că Ilie Năstase a jucat tenis cu președintele SUA, Gerald Ford. Cei doi s-au întâlnit în anul 1974, la Casa Albă. Meciul lor de tenis a avut loc în contextul unui schimb cultural între SUA și România.

„Foarte bine. E tânără și are destui bani. Dacă ești patriot ce? Aici stai când e clima bună și te duci acolo din noiembrie până în martie. Să stea în Dubai. Lasă să zică lumea de ea. E o doamnă. Eu am cunoscut-o. Mai bine că s-a dus acolo pentru că se mai liniștește și nu mai citește toate răutățile. Noi suntem poporul dracu’. E bine că a fugit de răutatea românilor, categoric. Eu o felicit. Bravo ei. Te duci unde e bine.

Acolo se câștigă și bine. Poate să antreneze copiii miliardarilor și să facă bani. Eu dacă m-aș duce acolo și nu aș fi milionar în 2 ani să mă pună la zid. Un miliardar ar da și 100.000 de euro pe an să joace tenis cu ea. (Ilie) Năstase a jucat tenis cu președintele Americii, cine nu ar fi vrut? Așa și cu Halep.

Ea a fost pe primul loc în lume. Dacă ar avea un management bun în spate, Halep ar putea câștiga cel puțin 1 milion de euro pe an timp de 25-30 de ani de acum în colo. Dacă m-aș duce acolo și aș avea bani pentru presă. Pun pariu că aș găsi 3 miliardari care să dea copiii la antrenament cu Halep pe cel puțin 1 milion de euro și aș face și eu 1 milion pe lângă ea”, a spus recent Dumitru Dragomir în cadrul podcastului „Max Profetiile lui Mitica” de pe canalul de YouTube „FANATIK RO”.

Mircea Badea, cârcotaș cu Simona Halep

Declarația sa a fost făcută la câteva zile distanță după ce Mircea Badea a fost cârcotaș cu Simona Halep. Cu o expresie de uimire pe chip, Mircea Badea a comentat faptul că vila sportivei de pe Lacul Snagov valorează 4,2 milioane de euro, exprimându-și neînțelegerea cu privire la alegerea ei de a investi într-o proprietate în județul Ilfov. Prezentatorul TV a subliniat că are „un milion de motive” pentru a opta să trăiască în Dubai, dar nu ar cheltui bani pentru a-și construi o casă în România.

A exemplificat opinia sa aducând în discuție cazul jucătorului de tenis Novak Djokovic, care, acum câțiva ani, și-a construit o vilă luxoasă în Marbella, Spania, ci nu în țara sa natală (Serbia).

„Vorbesc de acest subiect și de felul în care e tratat în presa din România. Dar de ce la Dubai? Păi, dacă ai fost acolo o dată, o să vezi că ai multe motive. De ce să stai în România? E teren de joacă. Vii cât de des cât poți, dar să stai în România… De ce ai face asta?

La Marbella are reședința Djokovic, nu are în Serbia. Cu toată dragostea, ia avionul privat, în două ore e în Serbia. Doamna Halep ajunge și cu curse de linie. Și pe vremea când era numărul 1 mondial mergea cu curse de linie. M-a șocat! Ok, și la business class, dar la curse de linie. Adică stătea ca noi toți la coadă acolo.

Oricât de patriot ai fi… Și domnul Djokovic este, fără doar și poate, și doamna Halep este și ea! De ce să stai în România prea mult timp? O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”, a spus el în cadrul emisiunii TV „În gura presei”.