Simona Halep ar putea fi suspendată chiar şi 4 ani

Agenția Mondială Antidoping (WADA) plasează Roxadustatul în clasa substanțelor interzise, al căror consum aduce o suspendare de patru ani de zile, deoarece folosirea acestei substanțe îi aduce sportivului beneficii de necontestat.

Medicamentul care conține Roxadustat este folosit în tratarea anemiei și stimulează producția de globule roșii, care facilitează circulația oxigenului în sânge. Pe scurt, această substanță îți crește rezistența fizică, relatează as.com.

Șefa Agenţiei Naţionale Antidoping, Gabriela Andreiaşu, a declarat, vineri, că Simona Halep ar putea primi o suspendare între doi ani şi patru ani.

„În funcție de substanța folosită, suspendarea poate fi de doi ani, de patru ani, sau pe viață, și în cazurile în care se demonstrează că mai multe substanțe au fost luate cu intenție sau există circumstanțe agravante, se poate suplimenta cu încă doi ani. Roxadustat este încadrat la secțiunea S2- hormoni peptidici, factori de creștere, substanțe înrudite si mimetice.

Substanța este nespecifică -sancțiunea este de patru ani dacă este gasită vinovată. Sancțiunile sunt din Codul Mondial transpus în regulamentul Federației Internaționale. Cazul ei nu este de circumstanțe agravante, cel putin nu din ce știm noi acum, dar ea își construieste apărarea”, a explicat Gabriela Andreiaşu.

Simona Halep ar putea primi o suspendare mai mică

Din fericire, există o soluție prin care ar putea avea o perioadă de suspendare mai mică. Dacă va recunoaște că a consumat acea substanță în mod conștient, i se va reduce un an și va trebui să facă un contract de acceptare a consecințelor.

„Dacă un sportiv sau o altă persoană poate demonstra, într-un caz particular, că nu i se poate imputa vinovăția sau neglijența, perioada de suspendare va fi eliminată. Prima cale este audierea la Federația Internațională. Apelul este la TAS (n.r. – Tribunalul de Arbitraj Sportiv)”, a adăugat Gabriela Andreiaşu într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.

Aceasta a enumerat situațiile în care poate fi redusă perioadă de suspendare a Simonei Halep:

  • pentru substanță specifică sau produse contaminate, pentru situațiile care implică: prezența unei substanțe interzise sau a metabolitilor acesteia ori a markerilor ei în proba biologică provenită de la un sportiv; pentru utilizarea sau tentativă de a utiliza o substanță interzisă sau o metodă interzisă deținerea de substanțe și/sau de metode interzise;
  • în cazul în care sportivul sau o altă persoană dovedește lipsa vinovăției sau neglijenței semnificative în legătură cu o substanță specifică sau produs contaminat, sancțiunea urmând a fi minimum o mustrare, mergând până la 2 ani de suspendare din activitatea sportivă, în funcție de gradul de vinovăție.

Simona Halep neagă acuzațiile care i-au fost aduse: „Astăzi încep o luptă pentru adevăr”

La scurt timp după ce a fost acuzată că a folosit Roxadustat, Simona Halep a spus că se simte trădată.

„Astăzi începe cel mai greu meci din viața mea: o luptă pentru adevăr! Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică. Este cel mai mare șoc din viața mea. În întreaga mea carieră, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, este complet împotriva principiilor și valorilor cu care am fost educată. În fața unei astfel de situații, mă simt confuză și trădată.

Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată conștientă o substanță interzisă. Am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la iveală. Nu este vorba despre titluri sau despre bani. E vorba despre onoare, despre dragostea pentru tenis pe care o am de 25 de ani”, a scris Simona Halep pe contul ei de Twitter.