Simona Halep este în toiul pregătirilor pentru cununia civilă. Jucătoarea de tenis se va căsători oficial cu Toni Iuruc, miercuri, în Constanţa, la ora 16:00.
Petrecerea va avea loc într-un club din Mamaia, unde naşul lor este unul dintre patroni. Sunt aşteptaţi peste 300 de invitaţi, în special prieteni, rude şi apropiaţi ai mirilor.
Va exista şi un invitat special
Este vorba chiar de preşedintele României, Klaus Iohannis. Șeful statului va fi invitat de gală la cununia civilă a Simonei Halep cu Toni Iuruc. Printre cei 300 de invitaţi sunt şi câteva mari personalităţi. Bineînţeles, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac sunt cap de listă.
Pe lista invitaţilor se numără și preşedintele României, Klaus Iohannis, potrivit surselor Telekom Sport. Sursa menționată subliniază că sunt şanse foarte mari ca președintele să-şi facă apariţia.
Potrivit informațiilor de ultim moment, Halep a impus câteva reguli stricte celor peste 300 de invitaţi. Aceștia nu au voie să vină la petrecere cu telefoane mobile sau cu alte dispozitive de înregistrat. Mai mult, li s-a interzis să vină cu daruri sau bani.
Simona Halep şi Toni Iuruc vor spune ”Da” în faţa ofiţerului stării civile în cadrul unui eveniment care va avea loc pe malul mării.
Ulterior, cei doi vor merge într-un cunoscut club din Mamaia, unde are loc petrecerea. Este vorba despre club Fratelli, la care Dani Caramihai, naşul lor de cununie, este unul dintre patroni.
De altfel, Dani Caramihai este cel care le-a făcut cunoştinţă Simonei Halep şi lui Toni Iuruc, în urmă cu mai mulţi ani, în club Fratelli din Bucureşti.
După căsătorie, sportiva a ales să-şi păstreze numele de familie şi în acte se va numi Simona Halep-Iuruc. .
Sursa foto: Instagram, Simona Halep