Simona Halep a semnat, în mod oficial, cu un nou antrenor! Jucătoarea de tenis şi Patrick Mouratoglou au făcut anunţul joi, 7 aprilie, pe conturile lor de socializare.
Moment deosebit de important pentru cariera Simonei Halep!
Patrick Mouratoglou este oficial noul antrenor al Simonei Halep
Românca are un nou antrenor. Este vorba despre unul dintre cele mai cunoscute nume din domeniu, Patrick Mouratoglou, fostul antrenor cu care Serena Williams a cucerit multe dintre trofeele sale.
Anunţul a fost făcut astăzi, 7 aprilie, atât de antrenorul francez de origine greacă, în vârstă de 51 de ani, cât şi de Simona Halep.
Iată ce au postat cei doi pe conturile lor de Twitter
„Astăzi începe un nou capitol în cariera mea de antrenor: sunt de acum antrenor full-time al Simonei Halep.
În ultimele opt luni am realizat cât de mult mi-a lipsit să antrenez. E pasiunea vieții mele și încă simt că am multe de oferit. Simona a venit la Academia Mouratoglou înainte de Indian Wells, pentru a se pregăti.
Am urmărit câteva din sesiunile ei de pregătire, am urmărit-o cum s-a antrenat. La sfârșitul săptămânii, ea m-a întrebat dacă o pot antrena. Am tot respectul pentru ea, dar nu se punea problema la momentul respectiv.
Câteva săptămâni mai târziu, am avut o conversație cu Serena și ușa s-a deschis pentru mine, cel puțin pe termen scurt, să lucrez cu altcineva. Vă voi ține la curent cu ceea ce urmează”, a scris Patrick Mouratoglou pe contul său de socializare.
Românca, aflată în prezent pe poziţia 20 în clasamentul WTA, a postat şi ea un scurt mesaj pe contul său de Twitter, alături de o fotografie în care apare alături cu antrenorul francez.
„Sunt entuziasmată de acest nou capitol. Să trecem la treabă, Patrick Mouratoglou!”, a postat Simona Halep.
Care este programul Simonei Halep pentru perioada următoare?
Primele meciuri ale Simonei cu Patrick Mouratoglou drept antrenor vor avea loc, cel mai probabil, la Turneul de la Madrid, pe care românca l-a câştigat în trecut de două ori, în 2016 şi 2017, notează Fanatik.
Turneul din capitala Spaniei se va desfăşură în intervalul 28 aprilie – 7 mai. Apoi, Simona va participa la Turneul de la Roma, între 9 şi 15 mai, o excelentă pregătire pentru Grand Slam-ul de la Roland Garros, programat anul acesta pentru 22 mai – 5 iunie.
Reamintim că, avându-l pe Patrick Mouratoglou drept antrenor, Serena Williams a câştigat nu mai puţin de 10 trofee de Grand Slam, între 2012 şi 2017.