Performanță incredibilă pentru Simona Halep! Deși a fost suspendată timp de 18 luni din cauza unui proces pentru dopaj, românca rămâne pe locul al treilea în clasamentul all-time al premiilor câștigate la turnee!

Simona Halep este depășită în acest clasament doar de surorile americane Serena și Venus Williams, cu o distanță semnificativă față de ocupanta locului al patrulea, Maria Sharapova din Rusia.

Simona Halep, pe locul trei în clasamentul premiilor câștigate de jucătoarele de tenis

Noul clasament al banilor câștigați în tenisul feminin a fost publicat de WTA pe data de 1 aprilie. Iar Simona Halep se menține pe podium, având un total de 40,2 milioane de dolari câștigați până în prezent!

În ciuda provocărilor, cum ar fi cererea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) de a-i anula premiile obținute în perioada martie – august 2022, în valoare de aproape 2 milioane de dolari, aceasta și-a păstrat visteria aproape intactă.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins însă solicitarea ITIA. Astfel, Simona Halep a pierdut doar cecul de 80.000 de dolari încasat la US Open, unde a fost depistată pozitiv la roxadustat.

Revenită în circuitul de tenis profesionist, Simona rămâne la o distanță considerabilă de urmăritoarele sale în topul all-time al premiilor. Acesta arată astfel:

  1. Serena Williams (SUA) – 94,81 milioane de dolari;
  2. Venus Williams (SUA) – 42,62 milioane de dolari;
  3. Simona Halep (România) – 40,2 milioane de dolari;
  4. Maria Sharapova (Rusia) – 38,77 milioane de dolari;
  5. Petra Kvitova (Cehia) – 37,25 milioane de dolari;
  6. Victoria Azarenka (Belarus) – 37,11 milioane de dolari;
  7. Caroline Wozniacki (Danemarca) – 35,86 milioane de dolari;
  8. Angelique Kerber (Germania) – 32,28 milioane de dolari;
  9. Agnieszka Radwanska (Polonia) – 27,68 milioane de dolari;
  10. Iga Swiatek (Polonia) – 27,06 milioane de dolari.
clasament premii, WTA
SURSA FOTO: WTA

În clasamentul Top 100 se regăsesc și alte două sportive române: Sorana Cîrstea, care ocupă locul 76, având un câștig total de 9,35 milioane de dolari, și Irina Begu, clasată pe locul 92, cu un total de 7,87 milioane de dolari câștigați din tenis.

Românca a primit „lingura de lemn”

Amintim că recent, Simona Halep a fost distinsă cu „lingura de lemn”. Acesta nu este un premiu pentru o contraperformanță. Ea este acordată în urma unui șir de rezultate improbabile.

Simona Halep a intrat în istorie ca fiind prima jucătoare de tenis care, deși a ocupat poziția numărul 1 în clasamentul mondial, a primit „lingura de lemn” în două competiții consecutive.

Trofeul pe care l-a primit are o conotație ironică, similară cu cea a „Zmeurei de Aur” din industria cinematografică. Este important să menționăm că acest premiu nu este recunoscut oficial în tenisul profesionist. Mai multe puteți afla aici.