Cele două săptămâni intense de la Rogers Cup şi Cincinnati s-au resimţit în ciuda pauzei de la New Haven şi, chiar dacă la antrenamentele premergătoare meciului nu a avut probleme, Halep a acuzat efortul depus: "Am fost obosită, am jucat mult şi am câştigat multe meciuri în ultima vreme. Nu am simţit presiunea după ce am câştigat Roland Garros. Asta nu a fost ziua mea, jocul meu nu a fost suficient de echilibrat, nu am fost suficient de puternică pentru a câştiga. M-am simţit bine la antrenamente, asta este", a declarat Simona, la o oră după meci.
Apoi, Halep a arătat că a învăţat din experienţele trecutului şi că ştie să se comporte ca o mare campioană şi atunci când pierde. A subliniat ce s-a văzut cu ochiul liber din faţa televizorului – jocul foarte puternic al Kaiei Kanepi, apoi a îmbrăcat-o pe estonă în rolul protagonistului, lăsând la o parte propria interpretare: "Asta este! A fost doar o zi proastă pentru mine. Nu am avut destulă putere astăzi pentru a câştiga meciul. Mă aşteptam ca ea să joace aşa, fără frică, şi să lovească minge foarte, foarte puternic. Nu pot spune multe despre meci, doar că nu am reuşit să simt mingea şi ea a jucat foarte bine şi m-a împins în spatele liniei de fund. A fost greu, e greu, dar e OK! Ea a meritat să câştige, a jucat mai bine decât mine", a mai punctat liderul mondial, înainte să vorbească despre reacţia lui Darren Cahill, la cald: "Nu mi-a spus nimic după meci, doar m-a îmbrăţişat", a declarat Simona Halep, citată de Știripesurse.ro.