Simona Halep a împlinit 31 de ani pe 27 septembrie, o zi în care s-a simțit cu adevărat răsfățată. Încă de dimineață ea a mers și s-a aranjat la hairstylist-ul preferat pentru a arăta senzațional.

La salonul de înfrumusețare, Simona s-a vopsit, și-a făcut câteva șuvițe. De asemenea, cadourile nu s-au lăsat așteptate pentru că a primit din partea hairstylist-ului un buchet mare de flori, cu trandafiri, cu hortensii și alte flori viu colorate.

Sportiva a fost foarte fericită de cadoul primit și a postat pe contul ei de Instagram un mesaj în care i-a mulțumit pentru energia pozitivă transmisă.

„Îți mulțumesc din suflet pentru energia frumoasă”, a scris pe Instagram Simona, care s-a și pozat alături de hairstylist.

De asemenea, cumnata sportivei, Luminița Halep, i-a urat și ea l-a mulți ani acesteia prin intermediul rețelelor de socializare. Aceasta a postat la rubrica de story de pe Instagram o imagine în care Simona apare alături de nepoata ei.

Evident, Simona Halep nu a ratat nici de această dată ocazia și nu numai că a împărtășit cu fanii ei imaginea respectivă, însă i-a spus și cumnatei sale că o iubește.

Simona s-a îndrăgostit de cadoul primit

Dar surpriza cea mare avea să vină ceva mai târziu pentru Simona. Compania, al cărei ambasador este, i-a oferit un cadou spectaculos de ziua ei, un BMW Z4 cabrio.

Luxosul cadou, care costă aproximativ 65.000 de euro, a făcut-o pe jucătoarea de tenis extrem de fericită și a postat din nou pe contul ei de socializare.

„Sunt îndrăgostită!”, a scris Simona Halep, lângă fotografia cu mașina postată pe contul ei de Instagram.

Simona Halep a luat o pauză de la tenis

Simona Halep ia o pauză de la tenis anul acesta și se bucură de timpul petrecut în România. Sportiva nu va mai concura în acest sezon din cauza operaţiei suferite recent la nas.

În 2022, Simona Halep a reuşit să revină în Top 10 WTA, aflându-se în prezent pe locul 9, cu 3025 de puncte, la mică distanţă de Coco Gauff (18 ani) din Statele Unite, care se plasează pe locul 8, cu 3047 de puncte. Românca a câştigat şi două turnee în acest an, la Melbourne şi Toronto.

Clasamentul WTA este dominat în continuare de poloneza Iga Swiatek, cu un număr dublu de puncte faţă de ocupanta locului secund, tunisianca Ons Jabeur. Pe locul al treilea a urcat Paula Badosa, care a făcut rocadă cu estoniana Anett Kotaveit.