Simona Halep are parte de multe mesaje de susținere după ce o noua acuzație a sosit pe adresa ei, de la ITIA care a constatat nereguli în ceea ce priveşte paşaportul biologic al sportivei. Sunt și voci care sunt împotriva româncei, unele chiar foarte sonore. S-a ajuns la a se vorbi chiar despre retragerea tuturor banilor obținuți de Simona Halep în tenis. În sport există precedente.
Noile acuzații sosite e numele Simonei Halep, împarte lumea în două. Există voci care susţin că sportivii care trişează trebuie să piardă banii obţinuţi şi există un precedent care îi dă fiori.
Halep traversează coșmarul vieții ei, după ce ITIA (Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis) i-a adus noi acuzații, după ce s-ar fi constatat nereguli în ceea ce priveşte paşaportul biologic al româncei. Aceste noi suspiciuni se adaugă cazului iniţial de dopaj, cu roxadustat, găsit în corpul sportivei după un control doping la US Open 2022.
După aceste noi acuzaţii, sunt tot mai multe voci care susţin că sportivii care trişează trebuie să piardă banii obţinuţi în competiţiile în care au participat.
Unii cer retragerea titlului de la Wimbledon
Ba mai mult, pe reţelele de socializare a fost lansată o petiţie prin care Halep să piardă titlul de la Wimbledon 2019, câştigat după o finală cu Serena Williams.
O eventuală sancţiune pecuniară ar fi resimţită grav de jucătoarea din România, care este pe podium la capitolul încasărilor all-time din tenis.
Fostul lider mondial WTA a câştigat în carieră 40,203,437 de dolari, fiind devansată la acest capitol doar de Serena (94,816,730 de dolari) şi Venus Williams (42,406,778 de dolari).
În sportul profesionist se fac eforturi importante ca sportivii dopaţi să fie sancţionaţi pecuniar.
Iar în ceea ce priveşte situaţia Simonei Halep, există un precedent care îi dă fiori. Atleta din Rusia, Liliya Shobukhova, a fost nevoită să returneze 377,961 de lire sterline organizatorilor maratonului de la Londra.
Suma reprezintă cât a câştigat prin participările la maratoanele de la Londra în 2010 şi 2011. Rusoaicei i s-au anulat toate rezultatele începând cu 9 octombrie 2009, până în 2013, din cauza neregulilor în paşaportul biologic, exact ca şi în cazul Simonei Halep.
Sponsorii s-ar putea retrage
O altă bătaie de cap pentru Simona Halep o reprezintă modul în care vor reacţiona sponsorii, după aceste noi acuze. După primul scandal de dopaj, cu roxadustat, majoritatea partenerilor au rămas alături de româncă.
Însă, în cazul în care Simona Halep va fi declarată nevinovată, sunt şanse infime să primească vreo despăgubire pentru lunile în care a lipsit din circuit. Asta în condiţiile în care a ratat turnee importante, iar pe lângă punctele WTA sunt şi sume de bani consistente pe care putea să le acceseze.
Pe data de 28 mai este programată prima audiere în cazul Simonei Halep. Ea se va apăra după acuzaţiile de dopaj cu roxadustat, dar va trebui să dea explicaţii şi pentru neregulile din paşaportul biologic.