Simona Halep a avut parte, astăzi, de prima zi a procesului prin care, în urma apelului său la TAS, speră să obțină un verdict mai blând. Un mesaj încurajator a fost transmis, chiar astăzi, pentru româncă. Ce se va întâmpla, de acum, cu Halep?
Simona Halep are parte de sprijinul tenismenelor Jaqueline Cristian și Alize Cornet
Simona Halep este încurajată, astăzi, în prima zi a procesului de la TAS, de către colegele sale. Este vorba despre tenismenele Jaqueline Cristian și Alize Cornet.
Cele două jucătoare care au reușit să se califice în optimile de finală ale Turneului Transylvania Open 2024, și-au găsit un moment pentru a trimite mesaje de susținere Halep, care va trece, începând de astăzi, prin câteva zile de foc.
Simona Halep, care participă la proces pentru a-și clarifica viitorul și pentru a-și salva reputația, este considerată nevinovată de către colegele din WTA. Acestea speră la un rezultat favorabil pentru fostul număr unu.
Sportivele sunt de părere că Halep ar trebui să revină pe teren. Potrivit lor, Simona este o persoană puternică și muncitoare, care nu s-ar dopa niciodată în mod intenționat.
„Doamne-ajută să fie un verdict pozitiv și să treacă cu bine peste chestiunea asta. Să revină pe teren, pentru că acolo îi este locul.
Nu vrei să treci prin așa ceva, dar sunt sigură că e puternică și o să termine cu bine”, i-a transmis Jaqueline Cristian lui Halep, în urma primei sale victorii din cadrul Transylvania Open 2024.
Alize Cornet consideră că greșeala a fost a laboratorului și a echipei lui Halep.
„Nu m-am îndoit de ea nici măcar o secundă. Îi cunosc valorile, împărtășim aceleași valori. Știu cine este ea, o muncitoare. Știu că are grijă de ceea ce mănâncă, de ceea ce ia.
Aceasta este pur și simplu o greșeală, nu o greșeală din partea ei, ci o greșeală din partea laboratorului și a oamenilor care i l-au dat.
Cred că este foarte trist ceea ce se întâmplă. Este foarte nedrept și nu știu cum se descurcă ea cu asta. Dar Simona este foarte puternică din punct de vedere mental, așa că nu sunt surprinsă,” a spus Alize Cornet pentru treizecizero.
Jaqueline Cristian este a doua jucătoare de tenis din România care a ajuns în optimile de finală ale Turneului Transylvania Open 2024.
Halep are nevoie de o schimbare de strategie la TAS, consideră avocatul Cristian Cernodolea
Expertul Cristian Cernodolea, avocat înregistrat la baroul din Anglia și Țara Galilor, a examinat cu atenție cazul Simonei Halep. El este recunoscut ca un specialist experimentat în problemele din lumea sportului.
Conform expertizei sale, avocatul Cristian Cernodolea consideră că obținerea succesului la TAS necesită o modificare a strategiei actuale. El susține că o schimbare crucială a fost făcută deja prin angajarea avocatului Howard Jacobs. Acesta este cunoscut pentru vasta sa experiență în litigiile legate de dopaj în sport.
Un alt indiciu al schimbării strategiei ar fi refuzul public din partea Simonei Halep de a mai colabora cu Patrick Mouratoglou.
„Eu cred că atât Simona, cât și persoanele din anturajul ei care o sfătuiesc în această speță, și-au dat seama că, pentru a avea succes la TAS, trebuie să aibă o schimbare de strategie.
Nu știu cât de radicală a fost schimbarea lor de strategie din punct de vedere juridic, dar cred că ea coincide, cumva, cu angajarea avocatului american, Howard Jacobs. Care e un om cu mare experiență în genul acesta de cazuri.
De asemenea, cred că schimbarea strategiei coincide cu îndepărtarea Simonei, în mod public, de Patrick Mouratoglou. Pentru că, inițial, nu s-a dezis de antrenor. Pe scurt, cred că apărarea Simonei pentru TAS are trei puncte-cheie.
Că l-a angajat pe Howard Jacobs, că s-a dezis de Mouratoglou și că va argumenta, cred eu, niște aspecte care țin de neglijență.
După părerea mea, Halep va încerca să-și reducă pedeapsa, spunând că prezența substanței interzise în organismul ei n-a fost rezultatul unei intenții directe, ci din cauza neglijenței prin contaminare”, a declarat Cristian Cernodolea, pentru Adevărul.