Așadar, jurnalistul Ritesh Pathak a explicat că Simona Halep a fost prinsă într-o capcană într-o capcană a ineficienţei birocratice și va ieşi săptămâna viitoare din top 50, în cazul în care lucrurile continuă tot așa.
Simona Halep a fost prinsă într-o capcană într-o capcană a ineficienţei birocratice
Din fericire, subliniază jurnalistul, legiuni de fani au fost în spatele ei şi au susţinut-o la fiecare pas.
„Încă de când i-au fost aduse acuzaţiile de dopaj, Halep a fost suspendată şi nu a mai jucat niciun meci în circuitul WTA. Cu toate astea, poziţia sa în clasament nu a fost îngheţată, astfel că ea a tot picat în clasamente. Dacă va continua aşa, românca va ieşi din top 50 săptămâna viitoare.
Trebuie notat faptul că vorbim de o jucătoare de top care nu a ieşit din top 30 mondial din iunie 2013. Astfel, ea este furată, pierde un an din cariera sa ilustră. Legiuni de fani au fost în spatele ei şi au susţinut-o la fiecare pas. Au realizat cu toţii că Halep a fost prinsă într-o capcană a ineficienţei birocratice.
Până acum, Simonei i-a fost respins dreptul la o audiere în cazul de dopaj, lucru care a împiedicat-o să evolueze în turneele WTA, în ciuda faptului că nu a fost accidentată. Simpatia publicului este cu Halep, care se vede prinsă într-un sistem care a eşuat să îi ofere dreptatea pe care o merită”, a scris Ritesch Pathak pentru First Sportz.
Amintim că ultimul meci jucat de Simona Halep a avut loc acum 304 zile, când aceasta a pierdut contra Dariei Snigur la US Open, în primul tur. Din octombrie 2022, sportiva este suspendată provizoriu pentru dopaj, după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat.
Toată România așteaptă verdictul ITIA
Kamil Majchrzak (75), jucător de tenis din Polonia, suspendat provizoriu din cauza acuzațiilor de dopaj în același timp cu Simona Halep, și-a aflat pedeapsa recent.
Kamil Majchrzak a convins Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (International Tennis Integrity Agency – ITIA) că nu a luat cu bună știință substanțe interzise, însă nu a fost absolvit de vină, motiv pentru care a primit o suspendare de 13 luni.
Potrivit jurnalistului german Jannik Schneider, decizia luată în cazul Simonei Halep va fi una istorică.
„Substanța găsită în corpul Simonei Halep (n.red. roxadustat) este destul de bizară, în timp ce în cazul lui Kamil Majchrzak vorbim despre substanțe periculoase pentru oameni. Decizia va fi crucială pentru lupta anti-doping din tenis din următorii ani”, a spus el.