Antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglu, a vorbit despre scandalul de dopaj în care este implicată sportiva, lămurind şi întrebarea care stătea pe buzele tuturor: va renunţa sau nu să o antreneze pe campioana din România? Francezul a vorbit, de asemenea, despre atitudinea ITIA în cazul Simonei.
Patrick Mouratoglou se află în prezent în Franța, la Roland Garros, în calitate de consultant și de comentator. Acesta a spus că îi va fi alături Simonei Halep în această perioadă din viața ei.
„Când oamenii au probleme, eu nu-i părăsesc. Așa că voi fi acolo”, a declarat francezul.
Patrick Mouratoglou critică atitudinea ITIA în cazul Simonei Halep
Antrenorul a criticat atitudinea ITIA în cazul Simonei Halep, după ce sportivei i s-a amânat audierea de trei ori. Din această cauză, constănțeanca nu a mai putut participa la turnee WTA din octombrie 2022.
„Sigurul lucru pe care Simona l-a cerut a fost să fie respectate regulile. Iar regulile pe care ITIA sau ITF le-au făcut spun că atunci când ești suspendat provizoriu, așa cum este cazul Simonei, ești îndreptățit să ai parte de o audiere cât mai rapidă.
Simona așteaptă să fie audiată începând din februarie. Tocmai a fost amânată audierea de la finalul lui mai, iar acum ar trebui să fie la finalul lunii iunie. Ar fi a patra tentativă.
Eu spun că nu respectă regulile, ceea ce este cu adevărat șocant. Simona nu a cerut în niciun moment vreun tratament special, a cerut doar să-și poată prezenta punctul de vedere alături de experții care o reprezintă.”, a spus el pentru HotNews.
Când va putea reveni Simona Halep pe terenul de tenis
Întrebat când o vom putea vedea pe Simona Halep din nou pe terenul de tenis, Patrick Mouratoglou a spus că nu este cert. Potrivit francezului, din cauză că nu a mai participat în niciun turneu WTA de opt luni, sportiva va pierde, cel mai probabil, toate punctele în clasamentul WTA, iar revenirea ei va fi una extrem de grea.
„Problema este că a stat prea mult timp pe margine cu toate aceste amânări, iar probabil că-și va pierde toate punctele (n.r. din clasamentul WTA). A ratat patru Grand Slamuri și toate punctele doar pentru că ei nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.
Deci, în momentul în care va putea juca din nou o va face începând de la zero, ceea ce este extrem de incorect, iar asta, repet, doar pentru că ei nu și-au făcut treaba corespunzător.”, a răspuns antrenorul.