Jucătoarea română de tenis Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari, sâmbătă, pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o în finală pe Kristina Mladenovic (Franţa), cu 7-5, 6-7 (5), 6-2.
Halep este singura jucătoare de tenis din lume care a reușit performanța de a se califica de trei ori în finala turneului de la Madrid.
Halep (25 ani, 8 WTA), a treia favorită a turneului, care anul trecut se impunea destul de lejer în finala cu Dominika Cibulkova, a avut nevoie acum de două ore şi 44 de minute pentru a obţine al doilea său titlu la Madrid în trei finale jucate în capitala Spaniei.
Simona şi-a trecut în palmares al 15-lea său titlu, având şase cucerite în 2013, la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei anul trecut, Madrid, Bucureşti şi Montreal, iar acesta este primul câştigat în 2017.
Halep a mai jucat opt finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati.
Românca a început meciul cu Mladenovic, fiind condusă cu 2-0, după care a reuşit trei ghemuri la rând. Mladenovic a avut din nou o perioadă bună şi a întors scorul, având 5-3, dar Halep a recuperat din nou şi a reuşit să îşi adjudece setul cu 7-5, după patru ghemuri consecutive.
Halep avut un debut bun de act secund şi a condus cu 2-0, dar Mladenovic a revenit şi a egalat, 2-2, după care s-a mers cu serviciul până la 6-6, setul intrând în tie break. Mladenovic a reuşit un start mai bun şi s-a desprins la 3-0 şi nu a mai putut fi ajunsă (7-5), deşi Simona s-a apropiat de câteva ori la un singur punct distanţă.
Mladenovic a câştigat primul ghem al setului decisiv, după două mingi de break irosite de româncă, dar apoi Halep a egalat, a făcut break şi s-a desprins la 3-1. Franţuzoaica a reuşit un ghem alb, dar a fost ultimul pentru ea în meci, pentru că Halep a fost de neoprit până la final şi a încheiat conturile cu 6-2.
Fiecare jucătoare a avut câte un as, Halep a comis 4 duble greşeli, Mladenovic doar 2, dar românca a avut un procentaj net superior la primul serviciu în teren (81%-57%). Surprinzător, ambele au avut acelaşi procentaj la punctele făcute cu primul serviciu (65%), Mladenovic fiind mai bună la cele de pe serviciul al doilea (52%-43%). Halep a reuşit 22 de winners, Mladenovic 40, însă franţuzoaica a comis mai multe erori neforţate, 30 faţă de 18 ale Simonei.
Simona Halep a câştigat doar două din cele patru confruntări cu Mladenovic, prima fiind în 2015, la Cincinnati, în turul al doilea, cu 7-5, 5-7, 6-4. Mladenovic s-a impus în 2014 la Paris, cu 7-6 (1), 6-4, în primul tur, în 2015, la Birmingham, cu 2-6, 6-0, 7-6 (4), în sferturi, şi anul acesta, la Indian Wells, în turul trei, cu 6-3, 6-3. Niciunul dintre cele patru meciuri nu a avut loc pe zgură.
În sferturi la Madrid, Mladenovic (23 ani, 17 WTA), cap de serie numărul 14, a învins-o pe Sorana Cîrstea cu 6-4, 6-4.
Simona Halep, care a fost felicitată la final pe teren de fostul mare tenisman spaniol Manolo Santana şi de Ilie Năstase, va primi pentru succes 1.043.680 euro şi 1.000 de puncte WTA. La succes a asistat şi Nadia Comăneci, prezentă în tribune, alături de Ion Ţiriac, proprietarul turneului.
Halep a jucat şi la dublu la Madrid, alături de Irina Begu, oprindu-se în semifinale.
SURSA: Agerpres