Simona Halep a avut parte de un moment fericit. Fostul număr unu mondial a transmis un mesaj pe pagina de socializare, iar reacția fanilor nu a întârziat. Cu cina s-a întâlnit sportiva la restaurant?
Simona Halep s-a întâlnit cu antrenorul de origine australiană Darren Cahill. Cei doi au împărțit un moment fericit la restaurant, la câteva zile după ce Jannik Sinner, elevul australianului, s-a asigurat că devine în premieră lider mondial în clasamentul ATP.
Simona Halep a împărțit un moment fericit cu Darren Cahill
Amintim că Darren Cahill este antrenorul alături de care a ajuns locul 1 în lume și a câștigat un titlu de Grand Slam.
Sportiva a transmis și un mesaj pe propria pagină de X. Ea a scris că este fericită să petreacă ceva timp alături de „acest super-om”.
Totodată, Halep a subliniat că Darren Cahill este „un antrenor grozav, dar un prieten şi mai bun”.
„Sunt fericită să petrec ceva timp alături de acest super-om. Un antrenor grozav, dar un prieten şi mai bun”, a scris Simona Halep pe contul său de X.
Postarea sportivei a strâns imediat zeci de mii de vizualizări și aprecieri.
Darren Cahill îl antrenează pe Jannik Sinner
În momentul de față, Darren Cahill îl antrenează pe Jannik Sinner. Jucătorul a ajuns în premieră lider mondial în clasamentul ATP în ziua de luni, 10 iunie.
Astfel, l-a detronat pe Novak Djokovic după parcursul foarte bun de la Roland Garros, acolo unde a ajuns până în semifinală.
Amintim că Darren Cahill a fost convins de nevinovăția româncei pe toată durata procesului antidoping.
Antrenorul de origine australiană a fost foarte bucuros în momentul în care sportiva din România a primit verdictul de la TAS.
Halep spune că Sinner este un băiat extraordinar care merită să fie acolo
Anterior, Simona Halep spunea că este fericită pentru rezultatele înregistrate de Darren Cahill și Jannik Sinner.
Potrivit dezvăluirilor făcute de Halep, ea i-a scris antrenorului chiar în timpul meciului. Acesta a răspuns după și a spus că s-a bucurat tare mult.
Românca spune că l-a cunoscut și pe Sinner, pe care îl descrie drept „un băiat extraordinar” care merită să fie acolo.
„Ce șanse sunt, când el are numărul 1 mondial acum? M-am bucurat tare mult. Chiar atunci când juca am auzit la televizor că s-a retras Djokovic și știam de la el că dacă Djokovic se retrage sau pierde, intră Sinner numărul 1.
Și chiar i-am scris în timpul meciului și mi-a răspuns după. A zis: ‘Am văzut mesajul tău pe ceas, eram foarte fericit’. Mă bucur tare mult pentru ei, pentru amândoi. L-am cunoscut și pe Sinner, e un băiat extraordinar și e serios și merită să fie acolo”, a declarat Simona Halep, într-un interviu pentru Știrile Pro TV.