Simona Halep și avocații săi au decis să cheme în instanță compania de suplimente după decizia de suspendare în cazul de dopaj. Este vorba despre suplimentele contaminate cu Roxadustat, substanța pentru care a fost găsită în corpul sportivei
Simona Halep dă în judecată compania de suplimente
Lăsată pe tușă pentru încă 3 ani de acum încolo, Simona Halep nu are altceva de făcut decât să-și caute dreptatea în instanță. Ultime decizie a sa, luată împreună cu avocații săi, este aceea de a chema în judecată compania de suplimente din cauza căreia a fost depistată pozitiv la Roxadustat, scrie Euronews.
„Am dat în judecată compania canadiană cu mai bine de o lună și jumătate în urmă. Procesul nu poate să fie decât unul de despăgubire, el nu va avea decât o influență civilă, nu poate să aibă niciun un fel de influență în dosarul sportiv”, a precizat Bogdan Stoica, avocatul Simonei Halep.
Avocatul a mai precizat că ar trebui considerat drept un dopaj în sensul clasic al cuvântului. Asta pentru că este vorba de o contaminare cu un supliment alimentar. Cu toate acestea, conform măsurătorilor realizate de experții ITIA, suplimentul nu ar fi suficient singur pentru a influența valorile rezultate la teste. Această discrepanță este motivul pentru care apărarea Simonei Halep a decis să urmeze calea instanței împotriva companiei care produce suplimentul.
Nu i-a venit să creadă când a auzit sentința
Simona Halep a fost încrezătoare după ce au avut loc audierile pentru că nu s-a dopat intenționat. Când a fost anunțat verdictul final, a fost șocată. A fost un dezastru din punct de vedere mental.
Nu i-a venit să creadă că este suspendată timp de patru ani de zile. În ciuda acestui fapt, ea crede că toată lumea are dreptul să o judece acum.
„Am fost încrezătoare după audiere, pentru că au fost atât de multe lucruri care nu aveau sens şi care nu sunt corecte. Când am primit decizia, am fost complet şocată. Nu-mi venea să cred că m-au suspendat timp de patru ani. Nu au găsit nimic rău în sângele meu.
Este o nebunie că au luat această decizie cu tot ceea ce a prezentat [echipa ei juridică]. M-au judecat pe baza unor scenarii. Nu există nicio dovadă. Este pur şi simplu o nebunie.
Din punct de vedere mental, a fost un dezastru pentru mine (…). A fost foarte bine să aflăm de unde venea [Roxadustat]. (…) Cred că toată lumea are dreptul să mă judece pentru că tribunalul a decis că eu am greşit aici”, a spus ea pentru Front Office Sports.