Simona Halep nu are adversare la Madrid, în cadrul turneului patronat de Ion Țiriac. După victoria lejeră de duminică, din primul tur de la simplu, Halep a făcut spectacol și la turneul de dublu.
A treia jucătoare a lumii, în echipă cu Irina Begu și-a demolat adversarele. A fost 6-2, 6-2 pentru cele două românce în duelul cu Jurak și Raluca Olaru.
Halep nu are liber deloc la Madrid. Mâine o va întâlni pe Johanna Konta în turul doi al turneului de simplu.
Altfel, Simona Halep ocupă în continuare poziția a treia în ierarhia WTA, ca şi săptămâna trecută. Românca se află la 469 de puncte de liderul Naomi Osaka (Japonia) şi la 153 de a doua clasată, cehoaica Petra Kvitova. Simona Halep are un avans de 462 de puncte faţă de germanca Angelique Kerber, aflată pe poziţia a patra.
România are patru jucătoare în top 100 WTA, celelalte trei fiind Mihaela Buzărnescu, pe 31, după ce a coborât două poziţii, Sorana Cîrstea şi Irina-Camelia Begu, care se menţin pe 93, respectiv 96.