Un nou wild card pentru Simona Halep! Românca a mai primit o invitație la un turneu. În acest context, Ilie Năstase este convins că românca va participa şi la o altă competiție majoră, pe care a câștigat-o în trecut.
Simona Halep ar fi acceptat un wild card pentru turneul WTA 125 de la Oeiras. Acesta se va disputa pe zgură, în perioada 15-21 aprilie.
Trebuie precizat că sportiva a primit deja un wild card pentru turneul de la Madrid. Acesta va avea loc în perioada 23 aprilie – 5 mai.
Ilie Năstase, încrezător că Simona Halep va participa la Roland Garros
În prezent, sportiva română de tenis are 10 puncte WTA și a început săptămâna pe locul 1144 în clasamentul WTA. Cu toate acestea, Ilie Năstase a exprimat încredere în șansele Simonei Halep de a participa la Roland Garros, un Grand Slam pe care l-a câștigat în 2018.
Organizatorii turneului dispun de șase wildcard-uri. Iar românca ar putea fi beneficiara unuia dintre ele, luând în considerare că a obținut victoria la acest prestigios turneu o dată și a mai jucat în alte două finale, în 2014 și 2017.
”Zgura din Florida, din America în general, nu are nimic de a face cu zgura din Europa. E mult mai rapidă, e altceva. E mai fină, iar când e bătătorită devine aproape un ciment.
Ea se antrenează bine și ar trebui să joace toate turneele de zgură din Europa. Pentru că ea o să joace pe zgură Grand Slam-ul de la Roland Garros. Aici trebuie să se antreneze ea.
Nici nu mai contează pe ce loc este. Ești pe locul 1.100 sau pe cât e ea. Nu mai contează. Ai fost odată numărul 1, la revedere! Acum că ești 1.100, asta e. Ai avut acele probleme.
Oamenii se mai accidentează, stau și câte un an și revin după aceea. Nu-i nicio problemă. Trebuie să joace cât mai mult. Dar nu știu de ce nu a jucat (n.r. – la Billie Jean King Cup)”, a declarat Ilie Năstase, potrivit iamsport.ro.
Primul turneu cu antrenorul Carlos Martinez
Simona Halep va participa la turneul din Portugalia alături de noul său antrenor, spaniolul Carlos Martinez. Dacă va câștiga va obține 125 de puncte. Iar astfel, va urca în primele 500 de jucătoare din lume.
”Simona Halep revine pe zgură, după 690 de zile, în turneul WTA 125 din Oeiras. Ajunsă pe locul 1144 în clasamentul general, românca se pregăteşte în aceste zile la Bucureşti alături de antrenorul spaniol Carlos Martinez.
Pentru a afla când a jucat Halep ultima dată pe această suprafaţă trebuie să te întorci în timp până în turul secund de la Roland Garros 2022. A pierdut atunci în faţa chinezoaicei Qinwen Zheng”, se arată în material.
Halep a primit un wild card pentru Oeiras Ladies Open
Așadar, românca va participa la un nou turneu de tenis în această lună. Este vorba despre Oeiras Ladies Open din Portugalia, care se va desfășura între 15 aprilie și 21 aprilie, conform informațiilor furnizate de revista sportivă Marca.
Ulterior, va participa la Mutua Madrid Open, programat între 23 aprilie și 5 mai. La acest turneu, Caroline Wozniacki, Martin Landaluce și Kei Nishikori au primit, de asemenea, wild carduri pentru a concura.
În prezent, Simona Halep ocupă poziția 1.144 în clasamentul WTA. Sportiva se pregătește în București, România, sub îndrumarea noului ei antrenor de tenis, Carlos Martinez. Mai multe puteți citi aici.