Simona Halep, împreună cu Patrick Mouratoglou!? Jucătoarea de tenis a postat pe rețelele de socializare imagini din care reiese că se află în Franța, țara de origine a antrenorului său.
Simona Halep, vizită fulger în Franța
Românca a postat pe Instagram o fotografie cu Arcul de Triumf din Paris. Este foarte probabil ca aceasta să se afle într-o simplă vacanță.
Însă în contextul scandalului de dopaj, vizita sa în Franța ar putea avea și alt scop.
Simona Halep a primit din partea ITIA o suspendare de patru ani din tenis, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. În încercarea de a obține o reducere a pedepsei, ea și echipa sa au făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Sportiva încă așteaptă un verdict în acest sens. Așadar, vizita sa în Franța ar putea însemna și că pregătește apărarea împotriva ITIA.
Patrick Mouratoglou, învinuit pentru ce i s-a întâmplat Simonei Halep
Patrick Mouratoglou a fost antrenorul Simonei Halep, în faza finală a carierei acesteia, chiar înaintea apariției scandalului de dopaj. Prin urmare, francezul a fost acuzat în legătură cu evenimentele nefericite care au afectat-o pe jucătoarea noastră de tenis.
După o perioadă de timp, Mouratoglou a recunoscut că el i-a furnizat Simonei Halep suplimentul contaminat cu Roxadustat. Recent, el a publicat un videoclip pe platformele de socializare. Acolo, explică abordarea sa în relația cu sportivii pe care îi antrenează. Francezul a afirmat că atunci când un jucător al său se simte supărat sau nervos, este important ca antrenorul să nu adopte aceeași reacție. Conform lui Mouratoglou, acest lucru ar însemna că nu își poate ajuta jucătorul să depășească momentul respectiv.
View this post on Instagram
Ar putea Simona Halep să scape definitiv de suspendare?
Conform unor surse anonime, apelul depus de avocații Simonei Halep ar putea fi programat pentru a fi judecat până la sfârșitul lunii februarie 2024. Există, totuși, posibilitatea ca Simona Halep să scape definitiv de suspendare. Mai multe puteți citi aici.