Simona Halep a trecut prin una dintre cele mai încercate perioade din viața sa. Chiar când lucrurile păreau că se așază în carieră și pe plan personal, ea a anunțat că se separă de cel pe care și-l alesese drept soț. A venit apoi scandalul legat de dopaj, iar Halep a fost nevoită să stea luni bune în afara tenisului. Acum, însă, zâmbetul a apărut, din nou, pe fața sa.
Informația momentului despre Simona Halep. Iubita campioană radiază de fericire. Chiar dacă nu se află în cel mai bun moment al existenței sale, ea demonstrează că sunt și alte lucruri mai importante care o pot face să fie fericită.
În acest moment, ea așteaptă să fie judecată de Tribunalul Internațional în scandalul legat dopaj. Tensiunea este maximă, mai ales că ea dacă nu știe nici măcar când va fi audiată. Ea a spus într-un interviu recent că nu cere un tratament special ci că vrea doar să fie judecată.
Simona Halep cere să fie judecată mai repede
„Cât mai trebuie să aștept? Am trimis dovezile la Federația Internațională de Tenis (ITF) și ei le-au refuzat. Le-am trimis în decembrie. ITF le-a refuzat și încă ne luptăm cu asta. Întrucât ITF le-a refuzat, singura șansă de a fi soluționat acest caz este să merg la tribunal pentru a avea o audiere și să prezint toate dovezile că testul meu pozitiv a fost contaminat. Am trimis toate rezultatele în decembrie la ITF pentru a arăta că a existat o contaminare în proba mea, dar ei au negat-o. Îi căutam în fiecare zi”, a spus atunci marea tenismenă.
Între timp, zilele trec în defavoarea marii campioane. Ea nu se mai află în topul clasamentului, fiind depășită de Irina Begu și la un pas să fie întrecută și de Sorana Cîrstea.
Despărțirea de Toni Iuruc s-a produs în 2022
Scandalul de care a fost legat numele ei și care îi blochează ascensiunea profesională vine după un alt episod deloc plăcut pentru celebra campioană. Ea s-a despărțit și de Toni Iuruc, la doar un an după ce și-au jurat iubire veșnică. Cei doi s-au căsătorit în vara lui 2021, iar în 2022 au decis să se separe. Pe 8 septembrie anul trecut, Simona Halep și Toni Iuruc au semnat divorțul.
În ciuda acestor cumplite încercări, Simona Halep demonstrează că nu și-a pierdut zâmbetul și optimismul.
Simona Halep zâmbește din nou
Nu mai departe de acest weekend, campioana a primit cu bucurie vizita nepoților ei, Tania și Stere. Cei doi par să-i calce pe urme. Copiii fratelui ei Nicolae au fost surprinși cu rachete de tenis în mână, ambii râzând cu gura până la urechi.
Tania, fiica lui Nicolae Halep și prima nepoată a Simonei, s-a născut în urmă cu 7 ani. Ulterior, a apărut și fratele cel mic, Stere, care are trei ani.