Simona Halep se retrage din tenis? În contextul în care se recuperează după o accidentare la genunchi, jucătoarea de tenis a dezvăluit care sunt planurile sale de viitor.
Simona Halep a scăpat de suspendarea pentru dopaj, dar încă nu a reușit să se readapteze complet la circuitul WTA. Sportiva din Constanța a participat doar la două meciuri de la revenire și în prezent se recuperează după o accidentare la genunchi. Recent, Simona a vorbit despre planurile sale de viitor.
Fără îndoială, Simona Halep a fost una dintre cele mai remarcabile jucătoare de tenis din ultimul deceniu, câștigând titluri de Grand Slam la Roland Garros și Wimbledon. Totuși, suspendarea pentru dopaj a fost o lovitură neașteptată, care a avut un impact profund asupra carierei sale.
Nevoită să stea departe de competiții pentru o perioadă lungă, românca a încercat să se mențină în formă prin antrenamente intense, dar a pierdut ritmul competițional. În prezent, se străduiește să depășească problemele medicale și speră să revină cât mai curând pe teren, având ambiția de a reintra în topul mondial.
Simona Halep se retrage din tenis?
Într-un interviu extins acordat publicației franceze We Are Tennis, fostul număr 1 mondial a vorbit despre emoțiile copleșitoare care au marcat revenirea sa pe teren și despre incertitudinile care îi influențează planurile de viitor.
„I-am spus fratelui meu, acum câteva luni, că mă sperie viitorul. Niciodată nu am fost așa, pentru că în tenis te antrenezi astăzi pentru ziua de mâine. Întotdeauna cam știi ce ai de făcut. Te aștepți la ce urmează să se întâmple. Dar după această experiență prin care am trecut, sunt puțin speriată. Pentru că viața este frumoasă, dar este și grea uneori. Niciodată nu știi la ce să te aștepți.
Vreau să mă întorc pe teren. Acesta este viitorul apropiat. Vreau să performez, să fiu destul de aproape de ceea ce am fost, dacă pot. Dacă nu mai pot, aș vrea copii. Acesta este viitorul pe care mi-l doresc: să am copii, să am o familie”, a mărturisit Simona Halep.
Cum a fost experiența revenirii pe teren
Jucătoarea de tenis a descris revenirea pe teren ca pe o eliberare mult așteptată, comparând perioada de suspendare cu o detenție.
„A fost uimitor. Precum o eliberare. Știi, eu nu am fost niciodată în închisoare, și sper că nu voi ajunge niciodată, dar mulți oameni mi-au spus că situația seamănă cu prezența într-o închisoare. Nu am putut nici să mă duc să asist la meciurile de tenis. Acesta a fost cel mai dificil lucru.
Am vrut să mă duc la Paris Bercy să-l văd pe Sinner (Jannik Sinner, Italia, actualul lider ATP – n.red. ) și mi s-a spus că nu pot. Deci, ce-am făcut atât de rău, încât să nu pot să urmăresc un meci? Este prea mult, în opinia mea. Când am fost eliberată de acuzații, a fost ca o ușurare, iar lumina a revenit la mine”, a spus ea.
Cu toate acestea, Simona Halep își exprimă în continuare incertitudinile privind viitorul său în tenis.
„Mă gândesc în fiecare zi la asta și mă analizez ce pot face mai mult și cât de bună pot fi din nou. Sunt în dubiu acum, să fiu sinceră. Nu mă pot antrena complet din cauza accidentării. Personalitatea mea este că dacă revin, vreau top 10. Pentru că așa gândesc și așa am fost întotdeauna.
Și de aceea poate am fost numărul 1, pentru că întotdeauna mi-am împins limitele în acea direcție. Dar acum întrebarea este: sunt capabilă din nou să fac asta? Am puterea interioară să fac asta? Nu știu răspunsurile la aceste întrebări. Dar acesta este visul meu dacă revin complet la tenis”, a spus sportiva.