Simona Halep, învinsă în turul secund la Roland Garros! Este cel mai slab rezultat al său la Paris
Așadar, jucătoarea româncă a fost învinsă la Paris în ziua de joi, 26 mai, de oponenta sa din China, Qinwen Zheng, cu 2-6, 6-2, 6-1, în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros. Fostul lider mondial s-a înclinat după aproape două ore de joc în faţa tinerei jucătoare asiatice, în vârstă de 19 ani (74 WTA).
Amintim că Simona Halep o învingea fără probleme pe Qinwen Zheng în luna ianuarie, în semifinalele turneului Melbourne Summer Set 1, cu 6-3, 6-2.
Cum a decurs meciul?
Simona Halep (19 WTA) a controlat fără probleme primul set de la Paris, câștigând astfel cu 6-2. Mai apoi românca a făcut break la 1-1 în al doilea act. Jucătoarea româncă a început să greșească din ce în ce mai mult din acest punct.
Zheng a profitat de ocazie și a devenit tot mai agresivă, reușind astfel o serie de opt ghemuri consecutive și câştigând setul secund cu 6-2. Mai apoi, jucătoarea din China s-a desprins în decisiv la 3-0. Aparent, Halep a avut probleme de respiraţie și nu a reușit să facă față jocului agresiv al oponentei sale, care a câștigat cu 6-1. Trebuie menționat că acesta este cel mai slab rezultat pentru Simona Halep la Paris.
Pentru evoluţia sa, Simona Halep va primi un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.
Simona Halep a vorbit anterior despre turneul ei favorit
Amintim că jucătoarea de tenis a vorbit anterior despre turneul ei favorit, într-o ediție a emisiunii „Players’ Voice”.
„Mă simt ‘nou-nouţă’, mă simt mai încrezătoare şi mai ales stau mult mai bine cu sănătatea. În sfârşit! Acum nu mai am probleme, nu mai am accidentări grave. Sunt atât de fericită să revin pe teren şi sunt nerăbdătoare să joc fiecare meci, fiindcă vreau cu adevărat să continui să progresez.
Roland Garros este turneul meu preferat şi mă simt mereu bine când vin acolo. Va fi puţin diferit pentru că anul trecut nu am putut veni, aşa că vom vedea. Am nevoie de mai mult timp ca să-mi recapăt încrederea şi mai ales ca să joc meciuri. Sper deci că voi putea reveni în formă înainte de a merge acolo şi că voi putea profita de asta. Pentru mine, este cel mai bun turneu”, a spus românca.