Simona Halep apare pe lista ITIA a sportivilor sancționați

Recent, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a acceptat apelul formulat de jucătoarea de tenis Simona Halep din România. În acest fel, i s-a redus la nouă luni suspendarea inițială de patru ani impusă de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

În cadrul apelului său, fostul număr unu mondial a solicitat o reducere a sancțiunii și ca aceasta să nu depășească perioada deja executată. Într-un apel separat, Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a cerut cea mai severă pedeapsă posibilă. ITIA a cerut o sancțiune pentru o perioadă curpinsă între 4-6 ani pentru Halep.

După ce Simona Halep a revenit deja în competiție, participând la turneul de la Miami, organizația condusă de Karen Moorhouse a publicat pe pagina sa oficială de internet o listă cu jucătorii suspendați pentru dopaj în 2023, cunoscută sub numele de „lista rușinii”. Halep apare pe această listă, în ciuda faptului că TAS i-a dat câștig de cauză.

Simona Halep se numără printre cei 13 sportivi sancționați, dar în dreptul numelui ei este prezent un asterisc. Acest lucru indică faptul că românca a reușit să-și reducă perioada de suspendare. Într-un caz similar mai este doar Jenson Brooksby, care și-a redus pedeapsa de la 18 la 13 luni. Puteți consulta documentul, AICI. 

ITIA
Lista sportivilor sancționați în 2023 / SURSA FOTO: ITIA

Simona Halep ar putea primi un wild card pentru Credit One Charleston Open

Recentele declarații ale Caroline Wozniacki par să fie ignorate de către americanii, care manifestă o fascinație tot mai mare pentru Simona Halep. Se pare că aceștia sunt pregătiți să îi ofere wild card-uri repetate la turneele lor, doar pentru a o vedea pe jucătoarea noastră în acțiune pe teren.

După eliminarea Simonei Halep de la Miami Open, unde Paula Badosa a învins-o cu scorul de 6-1, 4-6, 3-6, speculațiile privind următorul ei program au început să circule inevitabil.

Simona Halep a confirmat că va continua să rămână în Statele Unite ale Americii. Din acest motiv, s-a speculat că ar putea lua parte la Credit One Charleston Open, un turneu din categoria WTA 500 care are loc între 1 și 7 aprilie 2024, pe zgură. Se presupune că ar putea folosi această competiție pentru a se pregăti pentru revenirea la echipa națională.

În plus, între 12 și 23 aprilie, va avea loc barajul Ucraina – România din cadrul Billie Jean King Cup, ce va avea loc în Florida. Simona Halep și-a deja anunțat participarea la acest eveniment.

Este demn de menționat că în 2022, Simona Halep a exprimat dorința de a participa la Charleston. Totuși, în ultimul moment, a fost nevoită să se retragă din competiție din cauza unei accidentări, incident petrecut înainte de suspendarea sa din tenis pentru dopaj.