Simona Halep, meci nebun chiar în ziua de Paște. Uraganul Halep o întâlnește pe Saisai Zheng în turneul de la Madrid
LIVESCORE
Simona Halep a început excelent meciul şi conduce deja cu 5-0 în primul set.
S-a încheiat primul set, scor 6-0 în favoarea Simonei.
Setul al doilea decurge la fel de bine pentru campioana din România. Simona are deja 3-0 în faţa lui Saisai Zheng.
Halep a câştigat şi cel de-al doilea set cu scorul de 6-4 şi se califică astfel în optimi la Madrid.
SCOR FINAL: Simona Halep – Saisai Zheng 6-0, 6-4
Simona Halep – Saisai Zheng, este meciul nebun din turul doi al turneului WTA de la Madrid. Acesta se va juca azi, chiar în prima zi de Paște, în jurul orei 18:00, și va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 2. Simona Halep, numărul 3 mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 2.549.105 euro, după ce a învins-o, vineri, pe Sara Sorribes Tormo cu 6-0, 7-5.
Victorie lejeră realizată vineri de Halep
Halep a obţinut victoria după o oră şi 25 de minute, dar putea încheia conturile mult mai rapid, având în vedere că a condus cu 5-1 în setul secund. Iberica a reuşit egalarea, 5-5, dar Simona a găsit resursele să se impună cu 7-5.
Saisai Zheng, locul 57 WTA a învins-o în primul tur pe poloneza Magda Linette, locul 48 WTA, scor 6-2, 3-6, 6-1.
Simona Halep, meci nebun chiar în ziua de Paște. Uraganul Halep o întâlnește pe Saisai Zheng în turneul de la Madrid
Simona Halep şi Saisai Zheng s-au mai întâlnit de două ori până acum, în 2015 la Shenzhen şi în 2018 la Madrid, iar sportiva noastră s-a impus în ambele meciuri.
Partida Simona Halep – Saisai Zheng va fi cea de-a 4-a de pe terenul Manolo Santana. Confruntările de pe această arenă încep la ora 12:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 2. Prima întâlnire este Karolina Muchova (Cehia) – Naomi Osaka (Japonia), cap de serie 2, urmată de confruntarea Aryna Sabalenka (Belarus) – Daria Kasatkina (Rusia).
Al treilea meci de pe terenul Manolo Santana va fi unul de masculin, în care se vor înfrunta Dusan Lajovic (Serbia) şi Denis Shapovalov (Canada), cap de serie 11.
După aceste trei confruntări va avea loc meciul Simona Halep – Saisai Zheng, pe Digi Sport 2.
Halep a devenit favorită pe partea ei de tablou
Japoneza Naomi Osaka, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Madrid.
Ea a fost învinsă, duminică, de Karolina Muchova din Cehia, locul 20 WTA, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-1, după un meci de o oră şi 49 de minute.
Învingătoarea va evolua în turul următor câştigătoarea meciului Maria Sakkari (Grecia), locul 19 WTA şi cap de serie numărul 16 – Anett Kontaveit (Estonia), locul 29 WTA.
Simona Halep, meci nebun chiar în ziua de Paște. Uraganul Halep o întâlnește pe Saisai Zheng în turneul de la Madrid
Muchova este la a treia victorie împotriva unei jucătoare din Top 10 WTA în acest sezon, după ce le-a mai învins pe Karolina Pliskova şi Ashleigh Barty.
Naomi Osaka era pe partea de tablou a Simonei Halep şi cele două jucătoare s-ar fi putut întâlni în semifinale. Acum, jucătoarea din România a devenit favorita principală pe această parte a tabloului.
Simona Halep a câştigat de două ori turneul de la Madrid, în 2016 şi 2017, dar a disputat şi alte două finale, una pierdută în 2014 în faţa rusoaicei Maria Sharapova şi alta în 2019, cedată în faţa olandezei Kiki Bertens.
Halep şi-a asigurat deja un cec de 20.000 de euro şi 65 de puncte WTA, pentru calificarea în turul doi, unde o aşteaptă chinezoaica Saisai Zheng.
Simona Halep, meci nebun chiar în ziua de Paște. Uraganul Halep o întâlnește pe Saisai Zheng în turneul de la Madrid