Simona Halep a transmis un mesaj pe rețelele de socializare după retragerea de la turneul Trophee Clarins de la Paris. Ea a fost nevoită să facă un pas înapoi din cauza problemelor medicale.
Simona Halep a transmis un mesaj după retragerea de la Trophee Clarins
Simona Halep, fostul lider mondial în tenisul feminin, a fost nevoită să se retragă din turneul WTA 125 Trophee Clarins de la Paris, din cauza persistentelor dureri la genunchi.
Halep, care a revenit în competiții în luna martie după o suspendare redusă la nouă luni, și-a exprimat dezamăgirea, dar și determinarea de a continua în tenis, în ciuda obstacolelor fizice.
„Durerea de genunchi care persistă de la Miami a revenit și, din păcate, nu am putut continua.
Nu este modul în care mi-aș fi dorit să îmi petrec timpul la Paris, dar nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”, a scris Halep pe platforma X.
Sportiva a adăugat că se va odihni și va continua să lucreze și să creadă în drumul său, mulțumind, de asemenea, susținătorilor pentru mesajele de încurajare.
În cadrul turneului, Halep s-a retras în setul al doilea al meciului împotriva jucătoarei americane McCartney Kessler, numărul 123 mondial, la scorul de 7-5, 2-3, după o oră și 28 de minute de joc.
Sunt aceleași probleme la genunchi pe care le-a avut la Miami
Nu este prima dată când Halep se confruntă cu probleme medicale la genunchi. „Aceeași durere de genunchi ca în Miami, prea riscant să continui”, a declarat Halep, conform publicației L’Équipe.
Cariera Simonei Halep rămâne sub semnul întrebării, iar echipa sa medicală evaluează cele mai bune opțiuni pentru tratament și recuperare, în speranța că va putea reveni pe teren fără alte complicații.
Dan Anghelescu, membru în Comisia medicală a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), a oferit recent perspective asupra situației medicale a Simonei, explicând că problemele la genunchi pot fi grave, în special la sportivii de performanță trecuți de 30 de ani.
„Problemele la genunchi pot afecta finalul carierei unui sportiv de performanță trecut de 30 de ani.
Au mai fost și alți tenismeni care și-au încheiat cariera din cauza problemelor la genunchi. Depinde însă ce problemă are Simona Halep la genunchi”, a explicat medicul sportiv pentru Fanatik.
De asemenea, el a oferit și un diagnostic. Potrivit specialistului, ar putea fi vorba despre uzură de cartilaj. De obicei, sportivii trecuți de o anumită vârstă acuză dureri la cartilaje, spune el.