Simona Halep este în culmea fericirii! Jucătoarea de tenis în vârstă de 32 de ani are motive să fie mândră de nepoata sa, Cristina. Aceasta face furori la competițiile de gimnastică ritmică.
Simona Halep, cea mai mare susținătoare a nepoatei sale
Cristina Halep are 15 ani și este legitimată la CSȘ Nr.1 Constanța. La fel ca mătușa sa, este o sportivă talentată și ambițioasă.
După ultima competiție a nepoatei sale, tenismena chiar a postat pe Instagram o scurtă filmare cu ea, însoțită de trei emoticoane cu mâini care aplaudă și alte trei inimioare.
Cristina Halep visează să ajungă la Jocurile Olimpice
În urmă cu doi ani, Cristina Halep a spus că visează să ajungă la Jocurile Olimpice. Aceasta a mai spus că atunci când era mai mică, a încercat și tenis, însă s-a simțit mai atrasă de gimnastica ritmică.
„Visul meu este să ajung la Jocurile Olimpice. Gimnastica face parte din copilăria mea și îmi place. La Cupa Irina Deleanu am luat două medalii de aur. Am încercat și tenis când eram mai mică, în paralel cu gimnastica, dar mi-a plăcut mult mai mult gimnastica.
(n.r. despre Simona Halep) Mă felicită și mă susține la fiecare concurs. (n.r. întrebată ce vrea să ia de la Simona Halep) Că nu poți să ajungi sus peste noapte, trebuie să muncești ani. Ambiția, cel mai mult”, a declarat ea atunci pentru Antena Sport.
Antrenoarea sa, Irina Deleanu, a spus despre nepoata Simonei Halep că este extrem de talentată. Aceasta este sigură că va putea reprezenta România la marile competiții internaționale.
„Este o fată foarte talentată, de mare perspectivă. Sunt convinsă că în doar câțiva ani va putea să reprezinte România la marile competiții internaționale”, a spus Irina Deleanu.
Simona Halep, suspendată patru ani din tenis pentru dopaj
În timp ce petrece mai mult timp cu familia, Simona Halep încă încearcă să își dovedească nevinovăția. Amintim faptul că tenismena a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, potrivit anunțului făcut de ITIA. Un tribunal independent Sports Resolutions a suspendat-o pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Sportiva a precizat că va contesta decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.