Simona Halep îl scoate la pensie pe Patrick Mouratoglou?

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, pune sub semnul întrebării posibilitatea ca Simona Halep să participe la Jocurile Olimpice de la Paris, chiar și în cazul în care suspendarea ei ar fi anulată.

A analizat evoluțiile recente în cazul ei. După ce sportiva a solicitat despăgubiri în valoare de 10 milioane de dolari americani de la firma canadiană Quantum Nutrition, furnizorul suplimentului de colagen contaminat cu Roxadustat. El consideră suma subevaluată în comparație cu daunele aduse imaginii sale.

Academia Mouratoglou, sau poate chiar o singură persoană, poartă o parte din vină în acest caz, spune el.

„Academia, să nu zic o singura persoană, are partea ei de vină, dacă nu cea mai mare. Este principalul vinovat, mai bine spus”, a zis el pentru sport.ro.

Întrebat dacă Patrick Mouratoglou, fostul antrenor de tenis al Simonei Halep, ar trebui să antreneze în continuare, George Cosac a răspuns fără echivoc:

„În funcție de decizia pe care o vor lua cei de la TAS, dacă ei vor considera că, într-adevăr, vina a fost sută la sută a lor, atunci sigur că nu”, a subliniat președintele Federației Române de Tenis.

Din punctul lui de vedere, Simona Halep este „un brand național”, ce ar trebui să fie inclus în pantheonul marilor sportivi. O eventuală retragere definitivă ar fi injustă pentru ea.

„Mi-ar părea extrem de rău, o cunosc de copil. Mi-ar părea rău, după toate performanțele, după toată munca și după tot ce a realizat, să rămână cu această pată”, a spus el.

George Cosac
George Cosac (SURSA FOTO: Inquam Photos / Ciprian Petcut)

Ce face, acum, Patrick Mouratoglou?

În această perioadă agitată, Ovidiu Ioanițoaia susține că Patrick Mouratoglou nu a făcut altceva decât să încerce să-și scape pielea. Potrivit lui, francezul se află într-o poziție confortabilă, în timp ce Simona Halep „stă ca pe ace”.

Această discrepanță a fost observată și de Andy Roddick, fostul numărul 1 mondial. La 41 de ani, sportivul american nu se sfiește să critice antrenorul francez. Îi impută lui Patrick Mouratoglou și îi adresează reproșuri.

Și-a exprimat îndoielile cu privire la posibila achitare a Simonei Halep de către TAS. Ovidiu Ioanițoaia remarcă că alții preferă să-și țină părerea pentru ei” deoarece Patrick Mouratoglou „rămâne o figură importantă în lumea tenisului, o persoană cu care nu e bine să te contrazici. Și să-l ai drept inamic, nici atât.”

La rândul său, Andy Roddick consideră că este injust ca doar ea să plătească pentru această situație.

Ovidiu Ioaniţoaia
Ovidiu Ioaniţoaia (SURSA FOTO: Gazeta Sporturilor)
Andy Roddick
Andy Roddick (SURSA FOTO: Dreamstime)