Simona Halep a trecut, în sferturile de finală de la Wimbledon, de Shuai Zhang din China, cu scorul de 7-6, 6-1. În următorul tur al competiției, semifinala, sportiva română va juca cu Elina Svitolina (24 de ani, nr. 8 WTA), care a învins-o pe Muchova cu 7-5, 6-4.
De menționat că singura întâlnire dintre cele două s-a încheiat cu victoria lejeră, în două seturi, a Elinei Svitolina, 6-4, 6-2, în acest an, la turneul de la Doha.
Calificarea în semifinalele turneului de la Wimbledon este o performanţă remarcabilă pentru Simona Halep, în condițiile în care iarba nu este suprafaţa ei preferată. În finală ar putea să joace cu Serena Williams, calificată deja în penultimul act al competiției.
Halep mai reuşit o singură dată să se califice în semifinale, în 2016, când era eliminată după un meci spectaculos de Eugenie Bouchard.
Simona Halep a câștigat deja 662.000 de euro pentru calificarea în semifinalele de la Wimbledon. Dacă se va califica în finală va lua 1.322.937 de euro. Suma se dublează, în cazul unei victorii.