Simona Halep, fost număr 1 mondial în topul WTA, a vorbit recent despre situaţia actuală din Ucraina. Sportiva spune că ce se întâmplă este dramatic, ea menţionând că nu şi-a imaginat vreodată că se poate ajunge la un astfel de conflict armat.
Apelul făcut de Simona Halep după invazia Ucrainei
“Este dramatic. Este ceva ce nu mi-am putut imagina vreodată că o să se întâmple. Săracii oameni, cei care sunt în cauză… Este foarte, foarte greu.
Eu sper totuşi să se termine cât mai repede şi să nu fie alte victime. Am această teamă, pentru că niciodată nu ştii ce se poate întâmpla, dar trebuie să gândim totuşi cât se poate de pozitiv şi să trăim ziua de astăzi. Mi se pare dramatic tot ce se întâmplă. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce trăiesc ei acum”, a spus Halep.
În ceea ce îi priveşte pe sportivii ruşi, care mulţi şi-au scos drapelul Rusiei de pe conturile din social media, Halep a declarat că ei nu au nicio vină.
“Nu cred că trebuie să-i judecăm pe sportivii ruşi, nu cred că au ceva în comun. Doar că sunt din acea ţară. E greu să spun eu ceva. Probabil o să se decidă mult mai multe chestii în perioada următoare, dar ei nu au nicio vină.
Mi-e un pic milă de sentimentele pe care ei le trăiesc acum, pentru că nu e uşor să ţi se ia steagul din faţa numelui când joci un sport individual şi un sport destul de curat”.
Cadou inedit pentru Halep de 1 martie
Deși se pregătește intens pentru turneele de tenis din Statele Unite ale Americii, de la Indian Wells, Miami și Charleston, românca nu uită să se relaxeze și să se bucure de primăvara lui 2022.
Spre exemplu, de 1 martie, marți, aceasta a primit un cadou special de la părinții ei, imortalizând momentul unic într-o fotografie pe care a postat-o pe rețelele de socializare. De Mărțișor, Simona Halep a primit un buchet imens de flori exotice de la părinții ei și o felicitare cu un mesaj aparte, dedicat ei și soțului ei, Toni Iuruc.
„Primăvara este anotimpul renaşterii, al învierii la viaţă. Vă dorim să aveţi parte de o primăvară minunată, plină de dragoste şi realizări!”, a fost mesajul scris pe felicitarea primită de jucătoare de tenis.