Simona Halep primește susținere de la Karolina Pliskova.

„Cred că nu ar trebui să se schimbe formatul. Pentru ţările mici, cum ar fi Cehia, este ceva special. Jucătoarele abia aşteaptă să joace acasă, în faţa fanilor, pentru că nu avem multe turnee, ci doar unu. Cred că Simona are dreptate şi sunt alături de ea.

Şi România are un singur turneu, iar când Simona joacă în FED Cup se întâmplă ceva uriaş acolo. Aşa că înţeleg că pentru ea dacă ar juca în Belgia sau în altă ţară ar fi un sentiment diferit, nu te simţi la fel. Poate că ar trebui să se schimbe datele din calendar, dar nu competiţia în sine. Iar să joci la finalul anului este cu adevărat dificil deoarece avem Turneul Campioanelor.

Dacă schimbă formatul competiţiei, eu nu ştiu dacă voi mai juca în FED Cup”, a declarat Karolina Pliskova, preluată de ziare.com.

În locul meciurilor disputate acasă sau în deplasare, ITF vrea să copieze formatul din Cupa Davis şi FED Cup să să dispute, de asemenea, anual, sub forma unui Campionat Mondial, la care să participe mai multe echipe. Turneul s-ar desfăşura într-un oraş care ar una să fie desemnat, de-a lungul a două săptămâni.

„Îmi place modul în care este acum (n.r.Fed Cup). Să joci acasă şi în deplasare este cel mai frumos sentiment. Dacă FED Cup se va schimba, eu nu voi mai juca pentru că îmi place aşa cum este acum”, a fost mesajul clar al fostului lider mondial