Simona Halep rămâne optimistă, în ciuda provocărilor cu care se confruntă. Suspendată provizoriu din octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la Roxadustat în timpul US Open din august 2022, sportiva continuă să posteze mesaje pozitive pe conturile de socializare.
Simona Halep îi surprinde din nou pe fani
În ciuda dificultăților, Simona Halep păstrează un spirit optimist și poza recentă postată de aceasta pe conturile de socializare, în care a fost surprinsă zâmbind, arată că nu se simte descurajată.
Ea pare hotărâtă, chiar dacă nu a primit decizia în cazul de dopaj în care este acuzată și își păstrează speranța că va reveni pe teren și va putea să-și continue cariera în tenis.
Anterior, ea a postat un mesaj în care arăta că încrederea în propria persoană este foarte importantă, iar valoarea reală stă în ceea ce suntem ca oameni, în caracterul nostru, în modul în care ne purtăm și în modul în care interacționăm, nu în ceea ce avem din punct de vedere material.
„Ceea ce ai, toți pot avea. Dar ceea ce ești, nimeni nu poate fi”, a distribuit Simona Halep într-o postare pe contul ei de Instagram, mesajul inițial fiind postat pe o pagină a fanilor săi.
Simona Halep ratează Canadian Open
Simona Halep nu a primit decizia în termen de două săptămâni de la audiere, așa cum preciza regulamentul Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA). În aceste condiții, organizatorii turneului WTA 1000 Canadian Open, care va avea loc la Montreal în acest an au luat o decizie inevitabilă, Halep fiind scoasă de pe lista jucătoarelor.
Halep, aflată pe poziția 54 WTA, mai are doar cele 1.000 de puncte aferente trofeului câștigat anul trecut în Canada. Având în vedere că nu își va putea apăra niciun punct, Simona va fi ștearsă din clasamentul WTA, punctele urmând a-i fi luate pe 4 august, în prima zi de turneu.
Organizatorii au anunțat la finalul acestei săptămâni lista jucătoarelor, pe care se află campioane precum Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA), Aryna Sabalenka (Belarus, WTA), Elena Rybakina (Kazahstan, 3 WTA) sau Jessica Pegula (SUA, 4 WTA). A fost acceptată direct pe tabloul principal și o jucătoare din România, Sorana Cîrstea (37 WTA).
De asemenea, organizatorii canadieni au acordat deja wild cardurile, nemaiexistând nicio șansă ca Simona Halep să poată primi o invitație! Caroline Wozniacki, daneza care revine pe teren după o absență de trei ani, Venus Williams (SUA), Bianca Andreescu (Canada), Leylah Fernandez (Canada) și Rebecca Marino (Canada) sunt sportivele cărora le-au fost acordate wild carduri la Canadian Open.