Simona Halep rămâne pe podium. Românca domină în continuare în tenisul mondial

Simona Halep continuă să fie o adevărată forţă în tenisul mondial. Fostul număr unu mondial din clasamentul WTA se află şi acum pe podium, arată cea mai recentă ierarhie dată publicităţii de către forul internaţional.

WTA a dat publicităţii luni, 19 aprilie, clasamentul actualizat al tenisului mondial feminin. Românca Simona Halep se menţine şi săptămâna aceasta pe podiumul celor mai bune jucătoare din lume.

Ashleigh Barty, Naomi Osaka şi Simona Halep rămân pe podiumul WTA

Halep se află pe poziţia a treia, cu 6.965 de puncte, la o diferenţă de 1.020 de puncte de locul doi, Naomi Osaka. Românca are un avans de 1.5050 de puncte faţă de următoarea clasată, Sofia Kenin.

Lider în clasamentul WTA este, în continuare, australianca Ashleigh Barty, cu 9.285 de puncte.

Ordinea în Top 10 este neschimbată faţă de săptămâna trecută:

  1. Ashleigh Barty (Australia) – 9.285 de puncte;
  2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.985;
  3. Simona Halep (România) – 6.965;
  4. Sofia Kenin (SUA) – 5.915;
  5. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.750;
  6. Bianca Andreescu (Canada) – 5.265;
  7. Arina Sabalenka (Belarus) – 5.085;
  8. Serena Williams (SUA) – 4.850;
  9. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.660;
  10. Petra Kvitova (Olanda) – 4.530;

Următoarele românce în top sunt Patricia Ţig (locul 64) şi Sorana Cîrstea (locul 67)

România mai are încă nouă jucătoare române în Top 200 WTA, scrie news.ro. Potrivit clasamentului dat publicităţi luni, româncele au avut următoarele evoluţii în ierarhie:

Patricia Ţig a coborât o poziţie, până pe locul 64, cu 1.254 de puncte;

Sorana Cîrstea se menţine pe locul 67, cu 1.179 de puncte;

Irina-Camelia Begu a coborât o poziţie, până pe locul 75, cu 1.084 de puncte;

Ana Bogdan se menţine pe locul 102, cu 818 puncte;

Irina Bara a coborât două poziţii, până pe locul 134, cu 631 de puncte;

Mihaela Buzărnescu a coborât o poziţie, până pe locul 138, cu 593 de puncte;

Jaqueline Cristian a coborât trei poziţii, până pe locul 147, cu 544 de puncte;

Monica Niculescu a coborât o poziţie, până pe locul 174, cu 417 puncte;

Elena Gabriela Ruse a coborât şapte poziţii şi este pe locul 175, tot cu 417 de puncte.