Simona Halep, răsturnare totală de situație! CTP a făcut anunțul chiar acum: Acesta este un fapt

Simona Halep

SURSA FOTO: Dreamstime

Cunoscutul gazetar din România a vorbit recent despre dificultățile cu care se confruntă Simona Halep. Astfel, Cristian Tudor Popescu a demontat controversele și a exclus varianta ca Simona Halep să se fi dopat voluntar.

Așadar, Cristian Tudor Popescu a spus că nu este de acord cu numeroasele teorii controversate care circulă în cazul de dopaj al Simonei Halep. Reacția a apărut după ce Ilie Năstase a afirmat că Simona Halep este discriminată de Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), deoarece este din România.

CTP nu este de acord cu numeroasele teorii care circulă în cazul de dopaj al Simonei Halep

„În general, aș vrea să nu mai comentez ce spune Ilie Năstase. Am avut suficiente polemici cu Ilie. Asta este o idee generală, nu se referă numai la Simona Halep, am mai auzit-o: ‘Suntem o țară mică! Ăștia ne calcă în picioare, pentru că suntem slugi, pentru că stăm cu capul plecat!’.

Am văzut discursuri și la alt fost jucător român, și la alte jucătoare din România! Asta este o idee suveranistă, generală, naționalistă. Adică, noi, țărișoara, cu Simona, suntem mai tari decât toți! ‘Simona le-ar putea bate pe toate, domne! Și pentru că era așa periculoasă îi dau la cap acum!’.

Ce să-i dea la cap! Am auzit varianta că a fost un aranjament ca să nu-i pericliteze locul lui Swiatek sau al Sabalenkăi. Păi nu le periclita în niciun fel, ea nu mai era între jucătoarele de Top 5. Nu pot fi de acord cu astfel de teorii! După părerea mea, nu a fost lucrată de nimeni! Roxadustat a fost în corpul ei, cum a ajuns acolo nu știm și nu cred că vom ști vreodată. Dar acesta este un fapt! Că nu l-a băgat nici America, nici soțul Serenei Williams!”, a declarat CTP, conform ProSport.

CTP spune că Simona Halep ar putea primi o suspendare de patru ani

De asemenea, gazetarul a susținut că Simona Halep va primi o suspendare și „cea mai probabilă este de doi ani, dar ar putea fi de patru ani”. Acesta a exclus și varianta ca Simona Halep să se fi dopat voluntar.

„Va primi o suspendare și cea mai probabilă este de doi ani, dar ar putea fi de patru ani. Suspendarea de nouă luni nu cred că se mai poate lua în considerare. Oricum, ea va fi sancționată. Înțeleg că se poate scădea din ce a executat până acum.

Pata pe viața și cariera ei nu poate fi ștearsă, deși, repet, nu cred că este vina ei și nu a făcut asta în mod conștient. Vă spun că, dacă s-ar demonstra că Simona Halep și-a introdus în mod deliberat în organism substanțe dopante, eu nu mai scriu nimic despre tenis!

Înseamnă că nu m-am priceput nici la om, nici la sport, dacă Simona a făcut așa ceva! Nu pot să cred, pentru că am urmărit-o atâția ani și niciodată n-am văzut la ea o încercare de a trișa în timpul jocului, așa cum fac multe jucătoare: tot felul de trucuri, de tertipuri, pauze medicale și încercări de a frâna adversarul când e pe val. N-am văzut-o niciodată făcând așa ceva!”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.