Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a vorbit despre situația în care se află Simona Halep. Aceasta a fost suspendată patru ani, potrivit unui anunț făcut de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis.

Totuși, campioana din România va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. În acest context, președintele COSR a explicat ce șanse are să-și salveze cariera.

Este un moment foarte dificil pentru Simona Halep

Potrivit celor spuse de Mihai Covaliu, lupta sportivei este una dificilă. Dacă ne uităm la deciziile luată în cazuri anterioare, cel mai bun lucru care i se poate întâmpla este să primească o reducere a pedepsei. Astfel, cariera ei are mult de suferit şi totul depinde de o revenire pe teren.

„Lupta Simonei este una dificilă după suspendarea primită. Este un moment dificil acum pentru ea. Decizia ITIA de a o suspenda patru ani poate fi atacată prin recurs la TAS. Simona a şi anunţat că va face acest lucru. Însă din cazurile anterioare cel mai bun lucru care i se poate întâmpla este să primească o reducere a pedepsei. Cariera sa sportivă are însă mult de suferit şi depinde în primul rând de ea dacă va reveni din nou pe teren. Noi ne dorim să o revedem pe terenul de tenis acolo unde a făcut istorie”, a spus Mihai Covaliu pentru Agerpres.

Mihai Covaliu a subliniat că există și o luptă pentru moralitate, cel mai greu de câştigat şi de păstrat. Totuși, acesta are încredere că marea campioană va lupta până la capăt.

„Se ştie că sportul mondial a declarat de mult zero toleranţă pentru dopaj. Dincolo de pedeapsă rămâne lupta pentru moralitate, cel mai greu de câştigat şi de păstrat. Ştiu că Simona va lupta până la capăt”, a mai spus Mihai Covaliu.

PTPA o susţine pe campioana din România

Amintim că Simona Halep beneficiază de susținere și din partea Sindicatului Jucătorilor Profesionişti de Tenis (PTPA).

„PTPA este pe deplin angajată să o susţină în viitoarele sale apeluri, ca şi pe toţi jucătorii care au nevoie de ajutor. Cum am indicat în principiile PTPA, vom continua să apărăm desfăşurarea mai rapidă a proceselor, în beneficiul tuturor”, a transmis PTPA într-un comunicat.