Horia Tecău are încredere că Simona Halep va reveni
Chiar dacă are deja 32 de ani și are și o pedeapsă de ispășit, Simona Halep trebuie să revină într-un meci oficial. Asta pentru ca să ”iasă frumos din tenis”. Este părerea unui alt tenismen constănțean, Horia Tecău.
Căpitanul nejucător al echipei naționale de tenis feminin este convins că Halep are șanse mari să revină pe zgură. El crede că românca se poate retrage în glorie.
Asta, după ce îi va expira suspendarea pentru dopaj. Tecău spune că este foarte posibil ca Halep să obțină o grațiere la TAS. Ori, cel puțin, o reducere de pedeapsă.
„Se pare că cel mai bun scenariu ar fi să revină într-un an. Mi-ar plăcea să aibă bucuria de a mai juca. Nu mai are nimic să demonstreze nimănui. Ea deja ne-a bucurat, ne-a motivat, ne-a inspirat, sunt generații care joacă acum datorită ei”, a explicat Tecău la Poveștirile Sport.ro.
S-au apropiat la Constanța
Horia Tecău a spus că, împreună cu ea, frecventau școala de tenis din Constanța în ultimii ani. El a declarat că deși sunt din generații diferite, faptul că sunt constănțeni i-a apropiat. Au discutat foarte mult în acea perioadă despre atitudine, mentalitate și alte lucruri care fac diferența dintre un campion și un jucător oarecare.
”Am crescut în generații ușor diferite, ea fiind mai mică decât mine. Dar mai târziu, când am început să știm unii de alții, prin școala de tenis din Constanța, m-am conectat cu ea atunci când eram în circuit.
Eu jucam deja de câțiva ani Grand Slam-uri, finale, iar ea intrase în primele 20, în primele 10 și aveam multe discuții cu ea despre mentalitate, despre atitudine, despre ce anume face diferența între top 20-30 și campionii de Grand Slam.
Eu îi ofeream perspectiva mea, pentru că și eu eram într-un proces în care învățam. Atunci am avut momente când vorbeam foarte mult, după care a urmat explozia Simonei Halep” și-a adus aminte Horia Tecău.
Tecău este convins că românca mai are multe de demonstrat în tenis, în ciuda vârstei. El crede că tenismena noatră poate să revină chiar și la 36 de ani.Fostul tenismen spune că îi pare rău că nu a ajuns niciodată să-i fie antrenor concitadinei sale.
”Și-a creat o echipă unită, după modelul Sharapova și al altor jucătoare. S-a dus într-o bulă și a fost bine, dar îmi pare rău că n-am prins să îi fiu căpitan la Fed Cup. La cum joacă și la cum am simțit-o, la potențialul ei de pe teren, în care am încredere și acum.
Și mâine dacă revine, ea are o capacitate fantastică de a se mișca, de a lovi mingea, de a memora execuții foarte repede. Dacă alții au nevoie de sute, mii de execuții, pe Simona o pui de câteva ori, dacă ea înțelege, repetă de câteva ori și are deja abilitatea”, a spus Tecău.