2024, an decisiv pentru Simona Halep
2024, an decisiv pentru Simona Halep. Pentru ca o revenire miraculoasă să fie posibilă, prima condiție este ca jucătoarea de tenis să iasă învingătoare în „marea confruntare” din acest an. Între 7 februarie – 9 februarie, vor avea loc noi audieri în cazul său. Tribunalul de Arbitraj Sportiv va emite sentința finală. Momentan, data la care se va anunța decizia finală rămâne incertă.
Un aspect cert este că, fără o reducere semnificativă a suspendării de patru ani, există șanse mari ca Simona Halep să fie nevoită să-și ia adio de la racheta de tenis.
Totuși, Simona Halep a încheiat anul 2023 cu speranță în suflet pentru Noul An, chiar și în lumina dificultăților pe care le-a întâmpinat în ultimele luni. Ea a găsit forța de a exprima recunoștință pentru anul 2023 și a înțeles că fiecare eveniment are un scop în viața ei. Le-a amintit admiratorilor săi că tot ce se întâmplă este pentru binele nostru.
„Am puterea să spun: Mulțumesc 2023!!! Totul se întâmplă cu un motiv. Se întâmplă pentru tine, nu ți se întâmplă ție. 2024, d-abia aștept să te întâlnesc”, a scris ea pe contul ei de Instagram.
Naomi Osaka și Amanda Anisimova au revenit pe terenul de tenis
În noaptea de duminică spre luni, două rivale de ale Simonei Halep și-au făcut apariția pe terenul de tenis, după perioade lungi de absență. Este vorba despre Naomi Osaka (Japonia) și Amanda Anisimova (SUA). Naomi Osaka a revenit în circuitul profesionist după o pauză de 1 an și 3 luni, iar Amanda Anisimova s-a întors după o pauză de 8 luni și 6 zile.
Naomi Osaka a luat o pauză temporară, după ce a rămas însărcinată. Cu toate că a lipsit o perioadă lungă de timp de pe terenul de tenis, revenirea ei a fost spectaculoasă. În turul I la Brisbane (Australia), a învins-o Tamara Korpatsch (83 WTA), scor 6-3, 7-6, după o oră și 50 de minute. Următoarea provocare pentru sportiva niponă este meciul de tenis din turul II împotriva lui Karolina Pliskova (39 WTA).
Amanda Anisimova s-a retras din circuitul profesionist din cauza depresiei în aprilie 2023. Totuși, a avut o revenire spectaculoasă la Auckland (Noua Zeelandă). A învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova (60 WTA) fără să piardă vreun set, scor 7-5, 6-4. Partida lor a durat o oră și 56 de minute. În turul II, Amanda Anisimova se va lupta împotriva Mariei Bouzkova (36 WTA).