Sportiva româncă este în așteptarea procesului de la TAS, care va avea loc în luna februarie. Dacă primește un verdict favorabil, se va întoarce pe teren mai repede decât era preconizat.

Simona Halep ar putea avea interdicție de a juca în tenisul profesionist, dar nu renunță la luptă.

Halep continuă să susțină că este nevinovată, după ce a fost suspendată pe o perioadă de patru ani, pentru dopaj, din cauza consumului de roxadustat, scrie Lobandsmash.

Asta nu înseamnă că sportiva româncă va arunca armele

Deși toate sporturile au anumite reguli, unele nedrepte, tenisul are reguli destul de rigide. Și, indiferent dacă a vrut sau nu, Simona Halep a încălcat acele reguli. Prin urmare, a primit interdicția de a mai juca tenis timp de patru ani, scrie publicația.

Asta nu înseamnă că va arunca armele. Revenirea Simonei Halep pe terenul de tenis pentru un meci va avea loc chiar în România, pe 15 iunie 2024, la Cluj-Napoca.

La același eveniment vor participa două nume mari ale tenisului mondial, fostul nr. 1 ATP Andre Agassi și fostul nr. 1 WTA Steffi Graf.

Simona Halep, tenis, dopaj, suspendare
Simona Halep / SURSA FOTO: Dreamstime

În așteptarea verdictului TAS

Așa cum se știe, Halep este în așteptarea procesului de la TAS, care va avea loc în luna februarie. Dacă primește un verdict favorabil, se va întoarce pe teren mai repede decât era preconizat.

Românca nu a mai jucat niciun meci oficial de la US Open 2022, când a fost depistată pozitiv pentru roxadustat. Revenirea ei ar putea avea loc tot în SUA. Presa internațională sugerează, ca posibilă dată, turneele de la Indian Wells sau Miami, din luna martie.

„Simona Halep, pe teren în timp ce apelul de la TAS se apropie”, au titrat cei de la tennisuptodate.com, după ce tenismena a postat imagini de la antrenament.

„Dacă își câștigă apelul de la TAS, o dată fezabilă pentru revenirea Simonei Halep pe teren este la turneele de la Miami sau Indian Wells”, mai scrie sursa citată.

În septembrie 2023, Simona Halep a primit o suspendare de patru ani pentru dopaj. În speranța că va obține o reducere a pedepsei, a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS). Procesul va avea loc în perioada 7-9 februarie 2024.

Anul 2024 este crucial pentru Halep

Anul 2024 se prefigurează a fi unul crucial în parcursul sportiv al Simonei Halep. Pentru a pregăti terenul unei reveniri miraculoase, condiția esențială este ca talentata jucătoare de tenis să iasă victorioasă din „marea confruntare” programată pentru acest an.

Între 7 și 9 februarie, vor avea loc noi audieri în cazul său, iar Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) va emite sentința finală. În prezent, data la care se va anunța decizia finală rămâne incertă.

Un lucru cert este că, în absența unei reduceri semnificative a suspendării de patru ani, există riscul ca Halep să fie nevoită să-și ia adio de la cariera sa în tenis.

„Cam o lună mai avem, 7-9 februarie. O lună până aflăm dacă o mai vedem pe teren. Sunt motive să fim optimiști că o vom revedea pe Simona Halep. O perioadă grea și pentru ea. Dacă va fi verdictul favorabil pentru Simona, va fi un ecart de surmontat pentru ea. Cred că stigmatul va rămâne.

Dacă acum tragem linie la cariera ei, e un parcurs foarte bun. Din momentul în care ești târât într-un scandal de dopaj, cu asta rămâi. Pentru ea este foarte important să depășească mental tot ce a presupus această perioadă de anxietate, cu atacuri de panică, cu tot ce a declarat că a simțit și a trăit.