Simona Halep, locul 7 WTA, s-a accidentat în finalul primului set al meciului disputat luni cu Aliaksandra Sasnovici, locul 36 WTA, contând pentru primul tur al turneului de la Wimbledon.
Halep a învins, în cele din urmă, cu scorul de 6-4, 7-5, calificându-se în turul al doilea al turneului. Ea a revenit de la 2-5 în setul al doilea şi a salvat o minge de set, înainte de a trece mai departe în turneu.
Sportiva română a declarat, după finalul meciului, că este foarte fericită pentru calificarea în turul doi la Wimbledon.
Ea a arătat că speră să își revină după accidentare, dar că trebuie să urmeze un tratament după ce a alunecat pe teren.
”Sunt foarte fericită că am câştigat acest joc, a fost foarte greu. Prima partidă de la orice turneu este foarte grea şi ştiam că ea joacă bine. A trebuit să rămân concentrată, pozitivă, ca să pot lupta pana la capăt. Trebuie să fac tratament acum şi să văd în ce stare mă aflu. Am alunecat pe teren şi nu am avut control, am simţit puţină durere în spatele genunchiului şi la picior. O să vedem cum mă simt în urma tratamentului”, a declarat Halep, citată de presa internațională.
Ea a mai spus că principalul obiectiv al ei la acest turneu este să fie pozitivă. ”Totul ţine de atitudine. Astăzi am arătat că pot lupta până la capăt şi să nu renunţ niciodată. Dacă fac asta în fiecare meci, sunt foarte fericită”, a mai spus Halep.
La minge de set, la scorul de 5-4, 40-30, Halep a alunecat şi a căzut, accidentându-se la genunchiul şi glezna stângi. Ea a făcut faţă unei situaţii de break şi de 5-5, apoi a luat setul după 53 de minute.
În pauza ce a urmat, Halep a cerut asistenţă medicală, iar fizioterapeutul i-a bandajat glezna stângă.
Calificarea în turul al doilea este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 72.000 de lire sterline (80.000 de euro) şi cu 70 de puncte WTA.